La o zi după ce a fost semnat acordul de înfrăţire între oraşul Buziaş şi oraşul Ninh Binh din Vietnam, Sorin Munteanu, primarul oraşului staţiune, s-a întâlnit cu premierul vietnamez Pham Minh Chinh. Acesta din urmă se află într-o vizită în România unde va participa la un forum economic bilateral.
Sorin Munteanu a fost invitat la un dineu organizat, la Bucureşti, de Ambasada Vietnamului în România, cu ocazia vizitei premierului Pham Minh Chinh în ţara noastră.
“Cunoaşte puţin limba română, a terminat Facultatea de Construcţii la Bucureşti, în anii 80. Am mai discutat pe marginea faptului că el a semnat ca premier Acordul de liber schimb între Uniunea Europeană şi Vietnam”, a declarat Sorin Munteanu pentru deBanat.
Premierul vietnamez Pham Minh Chinh se află într-o vizită oficială în România, astăzi urmând să întâlnească cu premierul Marcel Ciolacu şi cu preşedintele Klaus Iohannis şi va participa la un forum economic bilateral. De asemenea vor fi semnate mai multe documente puse în cadru de un memorandum de cooperare economică şi culturală între România şi Vietnam. De altfel, pentru Klaus Iohannis întâlnirea cu Pham Minh Chinh este prima ieşire publică după aproape o lună de absenţă.
Amintim că sâmbătă, la Buziaş, a fost semnat acordul de înfrăţire între oraşul timişean şi oraşul Ninh Binh, capitala provinciei cu acelaşi nume din Republica Socialistă Vietnam.
Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…
Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…
Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…
Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…
La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…
Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…