Consiliul Judeţean Timiş

A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș

Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea.

Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către Consiliul Județean Timiș, care se ocupă cu implementarea contractului, urmând ca autovehiculele să ajungă până la sfârșitul acestui an la mai multe unități de învățământ din Timiș.

Potrivit contractului semnat, vor fi livrate 24 de microbuze electrice în configurație 16+1 locuri, urmând ca în perioada următoare să se achiziționeze încă 3 microbuze electrice 8+1, toate fiind prevăzute  pentru transportul elevilor.

Sper ca microbuzele electrice pe care le vom achiziționa să-i apropie pe cei mici și mai mult de școală, pentru a se putea bucura de tot ceea ce au nevoie în procesul de învățare”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Finanțarea proiectului este acordată administrației județene de către Ministerul Educației, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea totală a acestuia este de 30,172,560 lei fără TVA, respectiv 35,905,346 lei cu TVA. Departajarea localităților care vor putea să primească noile mijloace de transport se va face în urma îndeplinirii condițiilor prevăzute în Ghidul solicitantului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

4 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

6 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

8 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

8 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

8 ore ago