Eveniment

Muzica și plantarea de noi copaci, parte a noii experiențe propuse de CODRU

Anul 2024 vine cu un concept nou pentru CODRU, acesta va fi un festival de plantare care reunește și mai mult muzica cu natura, în cadrul Oxigen – Planting Festival . Între 20-21 aprilie, în comuna Șag, județul Timiș, va avea loc o nouă sesiune de plantare și tot atunci iubitorii muzicii se vor bucura de două zile de concerte aduse de Centrul Cultural Subcarpați. În această sesiune vor fi plantați 15 mii de copaci. 

Vor fi amenjate două scene pe care vor urca în cele două zile: Subcarpați, Ioana Milculescu, Floare de Maidan, CRED CA SUNT EXTRATERESTRU, TUMBE și mulți alții. 

Anul acesta venim cu un concept inovator împreună cu partenerii noștri de la Centrul Cultural Subcarpați de care să se bucure întreaga comunitate. Ne dorim, pe lângă muzică, să întinerim pădurea, dar să aducem și oamenii mai aproape de misiunea noastră de protejare a naturii”, a declarat Victor Balaniuc, general manager CODRU Festival.

Participanții vor avea ocazia să se înscrie și la ateliere de muzică organizate, iar o surpriză aparte vor avea iubitorii sunetul autentic al cavalului românesc. Aceștia vor avea ocazia să afle tainele lui chiar de la reprezentanții Centrului Cultural Subcarpați. În cadrul evenimentului va fi amenjată și o zonă de relaxare, cu food&drinks pentru adulți, dar și multe activități care să îi bucure pe cei mici. Ei se vor distra în zonă special amenajată pentru ei numită CODRU Carnival. 

Până acum Asociația CODRU Festival a organizat patru sesiuni de plantare. Natura a devenit mai verde și mai bogată cu 30 de mii de copaci. În 2019 și 2022, au avut loc sesiuni de ecologizare la Pădurea Bistra, locul care a devenit casa și scena CODRU Festival. Anul trecut  s-a extins și în alte locuri din județul Timiș, unde a fost nevoie de ecologizare și împădurire. 

Înscrierile se pot face online  https://forms.gle/bMmDbrHzWazHDijM7.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: codrusag

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

37 de minute ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

8 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

9 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

9 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

9 ore ago