Politica

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la preşedinţia CJ Timiş, Alfred Simonis.

La puţin timp după ce s-a decis construirea Institutului Oncologic din Timişoara, prin fonduri PNRR, Cristian Buşoi, noul preşedinte interimar al PNL Timişoara, se revolta. Nu de alta, dar Timişoar nu are primar PNL şi, probabil, lui nu-i pica nimic din această afacere.

Potrivit unei cereri de modificare a PNRR pe care Guvernul a trimis-o, la începutul lui septembrie 2023, la Bruxelles, şase spitale sau secții noi ale unor unități medicale pierdeau finanțarea. Printre aceste obiective nu se numără şi Institutul Oncologic Timişoara, care a obţinut cea mai mare investiţie dintre toate obiectivele din sănătate: 200 de milioane de euro. Într-o postare pe Grupul PNL Naţional de WhatsApp, intrată în posesia deBanat, Buşoi reclama faptul că au fost tăiate “obiective PNL”, dar a fost lăsat Institutul Oncologic. Mai mult, el afirmă că se va plânge Comisiei Europene pentru acest lucru.

„Înţeleg că a fost un memo vineri în şedinţa de Guvern. Problema este că au lăsat pe listă obiective foarte discutabile, unde procedura de achiziţie nu a început (Neamţ, CC Iliescu, Oncologie Timişoara) şi au tăiat obiective PNL cu proceduri începute (…) Eu voi încerca la Bruxelles să explic că este o eroare această evaluare şi Comisia Europeană nu trebuie să accepte aşa ceva”, a scris Buşoi.

Imediat a reacţionat atunci deputatul Alfred Simonis, desemnat candidat PSD-PNL la preşedinţia CJ Timiş.

„Mă bucur foarte mult că Institutul Oncologic din Timişoara a rămas pe listă. Cu regret însă observ că PNL Timiş se opune acestui obiectiv. Până acum aveam unele indicii că PNL Timiş sabotează acest proiect, dar acum a venit şi dovada clară în acest sens. PNL Timiş sabotează un proiect atât de valoros, o investiţie de 200 de milioane de euro, doar fiindcă este propus de noi, de PSD. Cristian Buşoi este un apropiat al PNL Timiş, a fost preşedinte al organizaţiei şi a fost propus în Parlamentul European de PNL Timiş. Devine tot mai clar faptul că cei PNL Timiş, dacă nu nu pot să facă nimic, încearcă să blocheze ce fac alţii”, declara Simonis pentru deBanat.

Într-un drept la replică pentru deBanat, Buşoi recunoştea, la acea vreme, că Institutul Oncologic trebuie retras de la fianţarea prin PNRR. “Colegii de coaliție din PSD riscă să saboteze acest proiect important, complex, dificil de implementat, care este Institutul Oncologic Timișoara, încăpâțânăndu-se să îl mențină pe pe lista PNRR, unde există obligația finalizării lui până în 2026, în loc să accepte să îl finanțeze din sursa BEI”, scria, printre altele, Buşoi

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

3 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

4 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

5 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

8 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

10 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

12 ore ago