Primăria Timişoara

Primăria Timișoara caută o nouă firmă care să ducă la bun sfârșit proiectul de reabilitare și transformare a Turnului de Apă din Iosefin

Aproape zece milioane de lei alocă primăria Timișoara pentru a se duce la bun sfârșit lucrările rămase de executat pentru ca Turnul de Apă din Iosefin să devină obiectiv cultural. Primăria Timișoara a lansat licitația care să găsească firma care să realizeze reabilitarea acestui obiectiv care trebuia să fie de mult gata și care avea mare parte din finanțare asigurată din fonduri nerambursabile, norvegiene, în prezent pierdută.

Pe SEAP a fost publicat contractul Lucrari „rest de executat” aferente obiectivului de investiții „Refuncționalizare imobil pentru Centru Cultural – Turn de Apă, Iosefin”, municipalitatea timișoreană dorind să găsească un executant pentru lucrările rămase neefectuate în urma contractului precedent, ulterior reziliat după ce primăria și firma respectivă nu s-au înțeles, iar cea din urmă nu și-a mai făcut treaba.

”În baza contractului vor fi executate lucrări aferente obiectivului „Refuncționalizare imobil pentru Centru Cultural – Turn de Apă, Iosefin ”, astfel cum sunt acestea impuse prin documentația de atribuire, se spune în enunțul licitației. 

Suma alocată proiectului este de 9,15 milioane de lei, plus TVA. Această valoare imensă este explicabilă prin volumul mare de lucrări rămase neexecutate, stadiul actual al proiectului fiind de aproximativ o treime din total. Implementarea acestui proiect a fost demarată inițial în octombrie 2021, lucrările nu au fost finalizate, 

”Proiectul de față propune realizarea unor intervenții în cadrul unei construcții industriale clasate că și monument istoric în vederea obținerii unor spații expoziționale, de evenimente culturale prin valorificarea caracterului existent al acestei construcții. În cadrul proiectului tehnic și caietelor de sarcini întocmite de către proiectantul general SC STUDIO UNU DE ARHITECTURĂ SRL sunt enumerate lucrările ce urmează a fi realizate, respectiv : – Proiectul propune realizarea unor intervenții pentru obținerea de spații expoziționale și pentru evenimente culturale. – Amenajarea exterioară presupune o rampă de acces către turn și amplasarea unei mici construcții (birou administrativ și grupuri sanitare), care împreună să constituie un aparat complex de intrare. Accesul în turn este tratat că un traseu pentru observarea construcției din exterior și care poate fi folosit că spațiu expozițional. Se va demola gardul existent, se va amenaja terenul cu rampă de acces, se vor realiza gradene de beton și o copertină. – Spațiile create în turn vor fi: la cota ±0,00m zona de intrare- cafenea conectată cu spațiul exterior, la cota 24,75m – sala de expoziții, la cota +28,50m-spațiu foaier, la cota +34,50m-sala pentru activități culturale, la cota +45,50m-belvedere”, se spune în caietul de sarcini.

Lucrările necesare sunt complexe.

”Lucrările vor consta în: restaurarea scărilor și balustradelor, se va păstra rezervorul 1 integral și se va amplasa un planșeu metalic în interior (spațiu foaier), se va păstra rezervorul 2 dar se vor realiza în el goluri pentru lumină (sala pentru activități cultural), se vor realiza scări interioare noi, se vor înlocui tâmplăriile exterioare, se va înlocui ușa de acces metalică cu una de sticlă, se vor aplica tehnici de curățare adaptate finisajelor existente cărămidă aparentă/beton, se vor realiza noi finisaje interioare. – Alte intervenții propuse sunt: amplasarea unui ascensor panoramic interior, realizarea/redimensionarea branșamentelor necesare, realizarea /reabilitarea rețelelor tehnico-edilitare necesare pentru buna funcționare cu pozare subterană pentru turn și pentru anexă , un iluminat arhitectural atât pentru clădire cât și pentru spațiu exterior amenajat, instalație de protective împotriva trăsnetului și realizarea prizei de pământ aferentă întregii instalații electrice propuse.”, se mai spune în caietul de sarcini.

Lansarea licitației vine la scurt timp după ce modul în care s-a ocupat actuala administrație de proiect a fost aspru criticată de fostul viceprimar, Dan Diaconu, la dezbaterea pe bugetul orașului, el condamnând inclusiv pierderea finanțării nerambursabile pe care proiectul o primise. Finalizarea lucrărilor ar fi trebuit să aibă loc în luna februarie a anului precedent.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Voluntarii Primăriei Timișoara au numărat peste 600 de câini în aproape 2500 de gospodării

Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara,…

2 ore ago

Piața Libertății primește copaci maturi, de până la cinci metri, în alveolele realizate în pavaj/FOTO

Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo…

2 ore ago

Tragedie la Recaș! Biciclist acroșat mortal de un microbuz

Și-a pierdut viața, nevinovat din cauza unui microbuz care a intrat pe sens opus. Tragedie…

3 ore ago

Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în…

3 ore ago

Societatea de Drumuri Municipale a Primăriei Timișoara vrea o stație de betoane nouă

SDM Timișoara, societatea deținută de municipalitatea timișoreană, își extinde dotarea și pregătește 1,7 milioane de…

3 ore ago

Colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela – o campanile trimestrială organizată de RETIM și ADID Timiș

RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, derulează o nouă campanie trimestrială pentru…

4 ore ago