Primăria Timişoara

Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT

Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin!

Cu un Raul Ambruș fugit în brațele concurenței social-democrate, a doua după dezertarea cu votul, de la liberali la USR, dublată de plecarea similară a lui Andrei Meșter spre REPER, au oferit opoziției din consiliul local șansa să blocheze unul dintre proiectele forțate de administrația Fritz, băgat la vot (aproape) incognito, cu câteva minute înainte de votul efectiv. Consilierii din tabăra adversă nu au acceptat deloc două dintre proiectele de pe suplimentară, pentru ca pentru alte două să accepte la limită.

20 de minute a fost timpul în care consilierii locali să arate că sunt supermeni și reușeșsc să buchisească proiectul de când l-au primit. Lider de opinie asupra combaterii acestui mod de lucru a fot Roxana Iliescu.

„De ce se procedează în această manieră? Noi nu avem posibilitatea să citim documentele care ne sunt puse la vot. Este o lipsă totală de respect, proiectele ne sunt trimise în dispreț”, a spus Iliescu atunci când a fost prezentată lista cu suplimentarele.

Dan Diaconu a discutat pe aceiași temă, subliniind modul incorect în care procedează administrația Fritz.

„Am fost puși, acum două dăți, în situația să votăm proiecte pe care nici nu le-am văzut, fiind publicate după vot. Acum, timpul este insuficient pentru a consulta aceste proiecte. E cumva cam același tip de abordare în CL din ultimele luni, dar nu cred că e productivă pentru nimeni, chiar dacă e campanie electorală. Eu nu am să votez niciunul dintre aceste proiecte”, conform lui Diaconu.

Fritz a replicat, spunând că proiectele introduse suplimentar pe ordinea de zi sunt ceva legal.

„Ordinea de zi suplimentară e un instrument foarte legitim, aceste proiecte au o oarecare urgență. Sunt niște rectificări de CF-uri, bucla de tramvai o așteaptă oamenii să fie finalizată, la fel și celălalt proiect. În viața administrativă există uneori lucruri care trebuie să se miște și vă mulțumesc că contribuiți la această mișcare, deși înțeleg că sunt niște vremuri complicate”, a încercat primarul să justifice situația.

O listă de suplimentare e legală, dar există prevederi legale în care proiectele respective se aduc la vot.

„Sunteți în afara legii procedând în maniera asta, încălcați Codul Administrativ, care prevede anumite termene. Nu e prima oară când spun acest lucru, ne transmiteți proiectele în așa fel încât să nu putem lua act de conținutul lor”, l-a combătut Roxana Iliescu.

Două proiecte, primele din listă, cu greutate, au picat cu brio pentru că nu au fost destule mâini de la USR care să le aprobe. Primul propunea intabularea primăriei pe mai multe străzi din Timișoara, care nu erau în acte ale primăriei, iar al doilea dădea ștrandul Termal celor de la Horticultura, fără licitație, pentru a administra ștrandul.

Viceprimarul Ruben Lațcău a fost atât de dezamăgit de situație că a cerut închiderea ședinței de plen, pentru că nu se vor aproba restul proiectelor. Nu s-a întâmplat așa și proiectele rămase au trecut la limită. Erau cele referitoare la realizarea buclei de întoarcere pentru tramvaiul 5.

Până la finalul actualei legislaturi ”locale” nu va fi deloc viață ușoară pentru actuala administrație, va trebui să lucreze cu extrem de multă finețe administrativă, într-un adevărat magazin de bibelouri.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Program de sărbători, la Piața Volantă Stadion din Timișoara

Societatea Piețe S.A. Timișoara anunţă că vine în sprijinul producătorilor și timișorenilor în perioada sărbătorilor…

12 minute ago

Lovitură de teatru! PSD se retrage de la masa discuţiilor privind noua guvernare. Va vota însă un guvern de dreapta

Marcel Ciolacu a anunțat joi că PSD se retrage “cu demnitate” din coaliție, dar va…

28 de minute ago

Județul Timiș este peste nivelul național la serviciile de alimentare cu apă și cu canalizare

Fondurile europene, mai ales cele accesate de Aquatim, au ajutat enorm la implementarea de proiecte…

58 de minute ago

O firmă s-a ales cu sesizare penală pentru că a abandonat 100 de tone de deșeuri/FOTO

O firmă din Timiș care și-a oprit activitatea s-a ales cu sesizare penală, după ce…

O oră ago

Din nou a văzut conspiraţii. Nicolae Robu are „certitudinea” că PNL-iştii l-au sabotat la alegeri, făcând troc cu Dominic Fritz

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, ajuns consilier personal al preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis,…

2 ore ago

CCIA Timiș oferă sprijin companiilor în operațiunea de actualizare a codurilor CAEN

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș așteaptă…

2 ore ago