Sâmbătă, Alin Nica a beneficiat, la rândul său, de o lansare oficială a candidaturii la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Timiș, în cadrul unui eveniment în care i-au fost alături șeful de partid, Ludovic Orban, dar și aliatul său local, Dominic Fritz. Au fost vorbe grele la adresa principalului adversar politic, PSD, lupta împotriva acaparării Timișului și a țării de către acest partid fiind laitmotivul prezentării candidaturii.
În fața unei săli a Cinema Timiș pline, tot în cadrul evenimentului a avut loc și prezentarea oficială a listei candidaților pentru postul de consilier județean, una pe care chiar Alin Nica este pe poziția 1.
Show-ul politic a fost deschis de Ludovic Orban, președintele partidului Dreapta Unită. Asemeni adversarului său politic, Marcel Ciolacu, Orban a spus că a venit la Timișoara de patru ori în ultima lună, dar nu a vorbit și despre solicitarea unei vize de flotant asemenea social-democratului. El a insistat asupra sintagmei ”Robu – PSD”.
”Se dă una dintre cele mai importante bătălii pentru România, pentru că Timișul este o citadelă a democrației, a civilizației, a bunului simț, a drepturilor și libertăților individuale. Timișoara și Timișul nu au voie să devină prizonierul PSD. Eu nu sunt Robu – PSD. Sunt convins că niciunul dintre dumneavoastră nu sunteți Robu – PSD. Noi suntem oameni liberi, suntem oameni care trăim pe propriile picioare și oameni care nu ne facem «frate cu dracu’» ca să ne atingem obiectivele în viață. Astăzi am venit să îmi bag mâna în foc pentru Alin Nica (…) Pe de altă parte, nimeni nu poate să spună despre Alin Nica altceva decât că este un liberal autentic. Și vreau ca acest mesaj să îl transmitem către toți timișorenii și către toți timișenii: că liberalii autentici sunt în Forța Dreptei și în Alianța Dreapta Unită, care se bate cu toată forța pentru a împiedica capturarea Timișoarei și a județului Timiș de către ciuma roșie”, a spus Ludovic Orban.
Claudiu Chira, șeful filialei Timiș a Forța Dreptei, a spus că se felicită că în urmă cu câțiva ani a renunțat, după 17 ani, la calitatea de membru al PNL.
”Acum doi an și jumătate am luat decizia să plec din PNL, și mă felicit pentru treaba asta, pentru că dacă nu aș fi făcut exit-ul atunci, săptămâna aceasta ar fi trebuit să merg la braț cu urmașii lui Iliescu prin centrul Timișoarei. Și cât de mare ar fi fost rușinea pe mine, pe toată familia mea, pe toți prietenii mei, ca eu, după 17 ani de liberalism, să mă plimb cu Ciolacu, cu Simonis, să mă plimb prin centru, să mă vadă toată lumea. Rușine mai mare pentru un timișorean să se plimbe prin Centru, braț la braț cu urmașii lui Iliescu, nu cred că există”, a declarat Claudiu Chira.
E foarte important cine va conduce acest județ, a spus Ligia Dugulescu, șefa filialei Timiș a PMP, parte din Alianța Dreapta Unită.
”Cine va conduce acest județ important, prosper, prestigios, dar cu atât de multe nevoi încă. Avem aici doi lideri ce iubesc oamenii, orașul nostru și județul. Reușita noastră în 9 iunie va fi să îi avem în continuare aleși pentru a continua proiectele aflate în derulare și a le implementa pe cele noi”, a subliniat Dugulescu.
Dominic Fritz, liderul USR Timiș și candidatul Alianței pentru un nou mandat de primar la Timișoara, a admis că nu se gândea că va ajunge la o asemenea colaborare cu Alin Nica, dar discuțiile purtate în ultimele zile cu acestea l-a făcut să îl cunoască mai bine și să îl aprecieze.
”Adevărul este că dacă mi-ați fi spus acum două sau trei luni, că vom fi aici împreună, pentru a ne da mâna pentru un proiect administrativ, cum a fost Capitala Europeană a Culturii, ci și pentru un proiect comun, politic, aș fi spus să faceți glumele cu altcineva. Dar, astăzi suntem aici și nu este o glumă, pentru că situația în România s-a schimbat radical și pentru că amândoi, Alin Nica și eu, trebuie să apărăm democrația în România, în Timiș și în Timișoara. (…) Aceasta este o luptă pentru valorile Timișoarei, pentru valorile Banatului și este o luptă mult mai importantă decât fiecare dintre noi. Alin Nica și eu împărtășim aceleași valori”, a spus Dominic Fritz.
El a insistat asupra necesității evidente a regionalizării și a răului absolut administrativ, care este centralismul și ”clica celor care profită de centralismul României.
”Aici, acasă, nu facem pact cu diavolul. Nu suntem interesați de asta. Pentru că Timișoara și Timișul întotdeauna au luptat împotriva acestor combinații, întotdeauna am luptat pentru mai multă autonomie, pentru mai multă libertate, pentru mai multă descentralizare. Am luptat împotriva cancerului centralismului din România. Și asta este lupta pe care o ducem în 9 iunie”, a mai spus Fritz.
Alin Nica, ”vedeta” evenimentului, a comparat alianța PSD-PNL cu Frankenstein, spunând că acest partid nu s-a schimbat și nu se va schimba niciodată.
„Bunul simț și responsabilitatea sunt principii pe care nu le găsim prea mult în politica românească. Dacă ai bun simț și responsabilitate ești fraier, e o slăbiciune. Politicianul de azi este cum să îi fie bine, cum să se combine, cum să ambaleze frumos mizeria și lipsa de competență și să îmbrace în haine de firmă diletantismul și lipsa de performanță. Sunt lucruri cu care m-am luptat de 20 de ani. (…) PSD este un partid care vrea să țină România în sărăcie, pentru a fi mai ușor de cumpărat. La Timișoara nu merge, cu mita electorală, cu mita din banii noștri. (…) Mă bucur că am alături colegi cu studii superioare, cu experiență profesională, unii și cu o experiență politică care acum le va fi de folos în această luptă feroce pe care o avem de dat cu acest PSD-PNL, un Frankenstein al politicii românești, o ciudățenie. Chiar dacă această luptă pare inegală, ca între David și Goliat – poate că este cam mult spus Goliat – avem cu toții instrumente prin care putem să sancționăm și doborâm această fiară: ștampila din 9 iunie. În 9 iunie nu ne rămâne de făcut decât să ne mobilizăm pentru că Timișoara și Timișul merită șansa de a fi rupți de sub această cangrenă pe care PSD a aruncat-o în această țară”, a spus Nica.
El a fost extrem de dur la adresa social-democraților. Fără să facă referire la o anumită persoană, el a făcut referire la persoane care au fost în străinătate la furt din buzunare și au devenit ulterior membri ai partidului amintit.
”Dacă nu ai nimic care să te recomande, dacă ai un trecut dubios, dacă poate ai fost hoț din buzunare prin străinătate, ai toate șansele să faci carieră în PSD”, a mai spus Nica.
Despre Ciolacu a spus că ar fi măsura mediocrității în politică.
”Care este unitatea de măsură a mediocrității în politică? Ciolacul. Un Simonis cred că este egal cu 10 ciolaci, dar ne vom lupta cu toți «ciolacii» din PSD și cu toate măciucile PSD din PNL. Glumim, dar situația este gravă”, a mai spus Alin Nica.
Imagini care pot provoca un şoc emoţional! Un TIR în flăcări, chiar dacă la ora…
Primarul Dominic Fritz a declarat că intenţionează să discute cu toţi liderii politici ai partidelor…
La momentul nepotrivit în locul nepotrivit. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, a…
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial…
Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, cere un dialog politic real pe tema impozitelor și taxelor…
Muncitorii clujenilor de la ARL au plecat în concediul de iarnă de pe șantierul noului…