“Combinatorul” şi Profesorul, un tandem imposibil. Simonis pe tot terenul, Robu gâfâie pe centură

Părând o dispută politică mai atractivă, în ultima perioadă se foloseşte tot mai mult termenul de tandem atunci când vine vorba despre alegerile locale din 9 iunie. Despre tandemul Alin Nica (candidat la preşedinţia CJ Timiş) – Dominic Fritz (candidat la Primăria Timişoara) am relatat cu puţin timp în urmă. Celălalt tandem important este alcătuit din Alfred Simonis şi Nicolae Robu. În acest caz temenul de tandem este destul de forţat şi asta nu neapărat fiindcă avem de-a face cu două personaje extrem de diferite, începând cu vârsta, ba chiar incompatibile din mai toate punctele de vedere. La cei doi nici campania electorală nu va avea puncte comune şi nici măcar nu vor apărea împreună pe afişe, bannere etc. aşa cum se întâmplă în astfel de cazuri. Cu alte cuvinte, vor alerga pe culoare diferite. Dar tandem să fie!

La nivel de percepţie publică, Simonis este personajul care a comasat PSD şi PNL în Timiş împotriva „extremistului” Fritz, cele două partide susţinând un „liberal” prin excelenţă în persoana lui Nicolae Robu. Dar o să revin la acesta din urmă. Evident că această comasare nu s-a făcut pentru Robu, ci pentru Simonis şi PSD. Că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg, iar Alin Nica a fost salvat de Alianţa Dreapta Unită e o altă discuţie. Având cele mai importante partide în spate şi după ce a tulburat multe ape în coaliţie, Simonis e obligat acum să câştige. Astfel că e într-o continuă ofensivă. Atât în lumina reflectoarelor, cât şi în culise. O primă dovadă, ruperea din Alianţa Timişoara Unită a grupării Ambruş.

Nu că ar conta foarte mult la urne, dar acestă breşă îi oferă lui Simonis din nou imaginea de forţă, aşa cum s-a întâmplat cînd a racolat primari PNL pe bandă rulantă. Ori alegătorii sunt seduşi când vine vorba de putere. Deşi încă tânăr, Simonis este foarte versat politic, crescând în luptele pentru putere de la Bucureşti. Şi, am mai scris-o, nu aş putea nega acum, este cel mai eficient parlamentar de Timiş de după 1990, aducând cele mai multe investiţii în judeţ. Ca o scurtă concluzie, Simonis joacă pe tot terenul, arătându-şi din când în cînd colţii de mascul alfa al politicii din Timiş

Cum scriam mai sus, la primărie, luptând împotriva extremismului, PSD şi PNL merg pe mâna unuia care, de mai bine de trei ani, are o retorică AUR-istă. „Demască” tot felul de conspiraţii habsburgice sau austro-germane, ba mai mult, pe model trumpist, a contestat şi rezultatul alegerilor din 2020, deşi a pierdut la o diferenţă de peste 20 de procente. Dincolo de discursul şoşocist, timp de trei ani, principalul pilon de atac la adresa succesorului său a fost cel legat de proiecte, revendicându-le pe toate. De vreo două sute de ani încoace, dacă nu şi mai mai mult, toate proiectele îi aparţin. Ajuns acum pe centura PSD, la propriu şi la figurat, principala temă de campanie a devenit solicitarea că primarul trebuie să aibă aceeaşi culoare politică precum guvernul, pentru ca Timişoara să obţină investiţii.

Argument logic la prima vedere, dar care are unele lacune, atât la nivel general, cât şi particular în cazul de faţă. În primul rând, Robu ce face? Ne spune cu voce tare, chiar urlând, că onor Guvernul PSD-PNL distribuie banii în mod clientelar, pe criterii politice? Ar trebui întrebaţi Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă dacă fac acest lucru. Atenţie, Simons nu pune aşa problema. El vorbeşte de faptul că Timişoara merită acei banii fiindcă este al doilea mare contributor la bugetul de stat. În al doilea rând, având în vedere că peste 90 la sută din primării vor fi ale PNL şi PSD, chiar nu se va putea vorbi de o favorizare pe criterii politice.

Apoi, caz particular. Ce mari investiţii a adus Robu ca primar când avea guvern cu componenţă PNL? Iar cel mai important lucru,. Robu niciodată, dar absolut niciodată nu a fost la Bucureşti ca să ceară bani pentru investiţii. Când era membru al BPN al PNL nu mergea nici la şedinţele de partid, acolo unde mai poţi face un lobby. Era sub demnitatea lui să ceară bani personal. Iar de cele mai multe ori îl trimitea pe omul său de bază, Cătălin Iapă, pe care, evident, nimeni nu-l băga în seamă. Ori aşa nu primeşti niciodată bani. Banii de investiţii se obţin, nici măcar cerându-i, ci bătând cu pumnul în masă, aşa cum a făcut Simonis în ultimii ani. Mai plastic vorbind, se iau, nu se cer.

În fine, în acest aşa-zis tandem, dacă Simonis e plin de vivacitate, la Robu, în schimb, se vede parcă o oboseală. Arată ca un atlet la o probă de fond, care a condus aproape întreaga cursă, dar aproape de linia de finish capotează, nu mai are aer, se sufocă. Iar Robu se sufocă…