Social

Druckeria lansează o campanie de strângere de fonduri pentru renovarea sediului Asociației Handicapaților Locomotor Timișoara

Suporterii timișoreni continuă acțiunile orientate către comunitate și dau o mână de ajutor persoanelor cu dizabilități locomotorii, încercând să le ofere acestora un club în care să își poate desfășura activitatea în condiții propice.

Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, o organizație activă și implicată în sprijinirea comunității din Timișoara, anunță lansarea unei noi campanii de strângere de fonduri, dedicată renovării sediului Asociației Handicapaților Locomotor Timișoara (AHLTM). Sediul, cu o suprafață totală de aproape 500 de metri pătrați și 11 camere, este situat pe strada Ștefan cel Mare, într-o clădire veche și este o resursă vitală pentru membrii și beneficiarii asociației.

Druckeria a inițiat și a sprijinit numeroase acțiuni sociale în trecut, inclusiv renovarea secției de neonatologie a maternității Bega, crearea unei noi zone de joacă la Clinica II Pediatrie și organizarea tradiționalei Acțiuni de Crăciun, care a ajutat mii de familii defavorizate din județele Timiș și Caraș-Severin.

Campania actuală își propune să mobilizeze resursele necesare pentru a finanța renovarea și modernizarea sediului AHLTM, creând un spațiu mai prietenos și mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Această inițiativă reprezintă un pas important în direcția îmbunătățirii calității vieții membrilor asociației și îi va ajuta să aibă o integrare mult mai bună în comunitate.

Cei care doresc să sprijine financiar acțiunea printr-o donație oricât de mică o pot face folosind mijloacele puse la dispoziție de AST Druckeria, pe care le puteți găsi mai jos:

1. Donații prin platforma WhyDonate-https://bit.ly/sediuAHLTM
2. Donații prin Revolut-https://bit.ly/RevolutDruckeria(AdrianSerețan,secretar)
3. Donații în numerar, la Shop Politehnica Timișoara (parter cămin 1MV, lângă
Știința)
4. Donații prin bancă, în conturile Druckeria (titular cont AST Druckeria), cu mențiunea ”AHLTM” la descrierea tranzacției:
Lei – RO76RZBR0000060012312108
Euro – RO29RZBR0000060012312954 (Swift RZBRROBU)
Lire sterline – RO96RZBR0000060017792830 (Swift RZBRROBU)

Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria este o asociație înființată în 2010, înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din România, fiind eligibilă pentru a primi sponsorizări deductibile.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

3 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

4 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început, marți dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

4 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

4 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

6 ore ago

Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională…

6 ore ago