Economic

Drumul expres Lugoj – Craiova, în linie dreaptă. Traseul drumului e în consultare publică

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat în dezbatere publică traseul drumului expres Filiași – Drobeta Turnu Severin. De asemenea, în urma discuțiilor purtate la nivelul companiei s-a decis și analizarea realizării unui nod rutier la Slatina Timiș. Toți cei interesați de proiect își pot spune opinia pe acest subiect, în scris.

Persoanele interesate pot să completeze un formular și să consulte variantele de traseu care au fost alese în urma finalizării Analizei Multicriteriale a variantelor de traseu – Etapa I. Procesul de consultare publică se va desfășura timp de o săptămână, până luni, 8 aprilie 2024 la ora 23:59.

”Procesul de consultare publică reprezintă un element necesar în implementarea acestui proiect de infrastructură ce înglobează multiple beneficii pentru comunitățile locale și regionale, precum și dezvoltarea economiei naționale. Drumul de mare viteză Filiași – Drobeta-Turnu Severin va reduce timpii de călătorie în regiune, sporind gradul de siguranță rutieră și degrevând orașele Filiași și Drobeta-Turnu Severin, precum și comunitățile învecinate de congestiile din trafic”, a anunțat CNAIR.

Discuții și pe Domașnea – Caransebeș

Tot în aceste zile s-a discutat și despre traseul spre Lugoj, mai precis s-a discutat despre realizarea unui nod rutier în zona localității Slatina-Timiș, din județul Caraș-Severin, pentru a avea acces la Drumul Expres Filiași-Lugoj.

”Împreună cu reprezentanții CNAIR am discutat cu proiectantul sectorului de drum Domașnea-Caransebeș și am stabilit să găsim soluții pentru valorificarea potențialului turistic al zonei”, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Astfel în zona localității Slatina-Timiș va fi analizată realizarea unui nod rutier pentru asigurarea conexiunii cu DN6. Contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției sectorului de drum expres Domașnea- Caransebeș parte a DEx Filiași-Lugoj a ajuns în momentul de față în faza de finalizare a Analizei Multicriteriale de Traseu Etapa 1 (stabilirea variantelor de traseu).

Studiul de Fezabilitate trebuie finalizat în luna august 2025 iar ulterior se va intra în faza contractării construcției acestui sector de drum de mare viteză.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

2 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

5 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

6 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

6 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

6 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

7 ore ago