Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară.

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat – Aufbruch in die Moderne” (Pe urmele germanilor în Banat – Începuturile modernității), susținută de prof.univ.dr. Anton Sterbling, sociolog, scriitor și membru fondator al Grupului de Acțiune Banat.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul UPT, în colaborare cu Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara, sub egida căreia funcționează Centrul Cultural German. În deschiderea conferinței, prof.univ.dr.ing. Sorin Mușuroi, a transmis salutul rectorului UPT adresat participanților, a vorbit despre istoricul șvabilor din Banat, despre relația acestora cu Politehnica, subliniind că „astfel de evenimente cultivă spiritul care a făcut Timișoara celebră”.

Cuvântul de bun venit din partea Facultății de Științe ale Comunicării, care anul acesta împlinește 30 de ani de la înființare, a fost adresat de prof.univ.dr. Daniel Dejica, decanul acesteia, care a precizat că „în UPT, știința și cultura și-au dat mâna”.

În cadrul conferinței, scriitorul și profesorul Anton Sterbling a vorbit despre caracterul modern al literaturii de expresie germană din Banat, despre înființarea Grupului „Aktionsgruppe Banat”, și a prezentat, totodată, ultima lui carte, „Rückkehr aus dem Klimadelirium und die merkwürdige Begegnung mit Nikolaus Lenau in Wien” (2024), apărută de curând la Pop Verlag în Ludwigsburg, Germania.

Anton Sterbling este profesor universitar, sociolog, scriitor și membru fondator al Grupului de Acțiune Banat. După absolvirea studiilor de sociologie în Germania, a fost profesor la Universitatea din Mannheim, Universitatea din Hamburg, Universitatea din Heidelberg, Universitatea din Bonn și Hochschule der Sächsischen Polizei din landul Saxonia. A scris peste 60 de cărți științifice și literare, a editat peste 40 de volume și a publicat peste 700 de articole în reviste de specialitate, în ziare și în antologii.

În iunie 2022, Universitatea Politehnica Timișoara a fost, alături de Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara și de Biblioteca BCUPT, parteneră a conferinței internaționale „Der Wille zur Veränderung – das ist die Realität – 50 Jahre Aktionsgruppe Banat”, organizată la inițiativa Deutsches Kulturforum Östliches Europa (German Culture Forum for Central and Eastern Europe), cu prilejul celebrării a 50 de ani de la înființarea Grupului de Acțiune Banat.

Universitatea Politehnica Timișoara a mai găzduit, în 2019, o lansare de carte – „Biciul disprețului. Povestea unui stigmatizat”, de Franz Xaver Kappus, un scriitor și jurnalist de etnie germană născut la Timișoara și devenit celebru în întreaga lume în primul rând ca destinar al scrisorilor marelui poet Rainer Maria Rilke („Scrisori către un tânăr poet”), publicate în 1929 -, eveniment la care au participat doi membri cofondatori ai Grupului de acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat), William Totok și Werner Kremm, care au realizat studiul introductiv, respectiv traducerea din germană.

Prin evenimentele organizate împreună, Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul Universității Politehnica Timișoara, Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara și Centrul Cultural German își propun să promoveze valorile culturale ale germanilor din Banat și să contribuie la valorificarea patrimoniului cultural multietnic din această regiune.

Conferința a fost organizată de lect.univ.dr. Ana-Maria Dascălu-Romițan, cadru didactic la Departamentul de Comunicare și Limbi străine din UPT, președinte al Societății Culturale Româno-Germane din Timișoara, și face parte din seria de evenimente Auf den Spuren der Deutschen im Banat (Pe urmele germanilor în Banat)

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Dominic Fritz vs. Clanurile din Timișoara. Ce s-a mai recuperat pe lângă strada Cezar?

Strada Cezar, blocată de ani de zile, de clanurile Cârpaci și Stancu, a fost revendicată.…

13 ore ago

Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face…

13 ore ago

Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional

Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți…

14 ore ago

Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea

Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai…

14 ore ago

Cod galben de averse şi grindină. Banatul nu scapă de vremea rea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare meteo Cod galben de averse, grindină…

15 ore ago

Timișorenii sunt așteptați să participe la evenimentele ocazionate de Ziua Europei.

Pe data de 9 mai, la Timișoara se va sărbători Ziua Europei. Casa de Cultură…

17 ore ago