Politica

Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase.

„Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor pe care eu singur mi le voi asuma nu o să fie gata treaba, îmi voi înainta demisia”, a declarat el, demonstrând determinarea sa de a fi tras la răspundere pentru rezultatele obținute.

„Nu sunt promisiuni, ci angajamente ferme”, a subliniat el.

Cristian Moș vine în fața timișorenilor cu o abordare curajoasă.

„Sunt un candidat independent – fără “oameni de partid”, fără presiune politică. Din funcția de primar, nu mă vor interesa decât rezultatele administrative. Asta o să-mi ușureze munca și în Consiliul Local pentru că voi încuraja consilierii să se concentreze pe nevoile cetățenilor, fără implicare politică, și să lase politica doar pentru secțiunea de “Interpelări”. Proiectele de HCL sunt oportunități pentru comunitate, nu mijloace de negocieri pe sub masă.” – declară Moș.

Una dintre zonele din Timișoara pentru care el și-a făcut deja publice angajamentele este Complexul Studențesc.

„Focus pe cei 40.000 de studenți din Timișoara – mă voi asigura că Primăria va avea o echipă din aparatul administrativ concentrată exclusiv pe studenți și pe viața lor în Complexul Studențesc. Totul în strânsă colaborare cu universitățile locale, asociațiile studențești, dar și cu restul instituțiilor interesate.

Angajament

În primele 6 luni de mandat, voi propune următoarele acțiuni:

  1. Realizarea de spații securizate special destinate colectării separate a deșeurilor în complex, pentru a diminua amprenta ecologică a zonei și pentru a promova reciclarea și gestionarea responsabilă a deșeurilor.
  2. Voi cere revizuirea planului de securitate al zonei, astfel încât să ne asigurăm că rata criminalității în zonă este cât mai scăzută.
  3. Voi propune organizarea unei mici piețe volante periodice în Complexul Studențesc, pentru a facilita accesul cât mai rapid al studenților la hrană sănătoasă.
  4. Voi amenaja cel puțin două parcări securizate pentru biciclete.

În primul an de mandat, voi aloca resurse financiare pentru un amplu proiect de revitalizare și îmbunătățire a Complexului Studențesc din bugetul local sau prin accesarea de fonduri europene sau guvernamentale.

Acest proiect va consta inclusiv în coborârea tuturor parcărilor construite între cămine în subteran, facilitând astfel construcția de:

  1. Spații verzi și grădini comunitare – locuri care le-ar oferi studenților o oportunitate de a se implica în activități eco-friendly și de a se conecta cu natura.
  2. Hub suport pentru antreprenoriat – un spațiu dedicat antreprenorilor în devenire unde se va încuraja inovația și spiritul întreprinzător printre studenți.
  3. Transport sustenabil – promovarea bicicletelor și a mijloacelor de transport ecologice în toată zona complexului studențesc, pentru a putea reduce poluarea și pentru a încuraja un stil de viață activ și sănătos.

Până la finalul mandatului îmi doresc ca această zonă a orașului să fie atât un spațiu funcțional de locuire, studiu și co-working, cât și o zonă ideală pentru practicarea sporturilor, activităților de agrement și, nu în ultimul rând, o zonă vibrantă unde tinerii să se poată distra.” – scrie acesta pe contul său de facebook.

Share
Published by
Advertorial

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

11 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

12 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

13 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

13 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

14 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

14 ore ago