Politica

La PNL Timiș s-au luat deciziile post Nica. Dănuț Groza merge înainte cu cei noi, Buciu revine spectaculos la Lugoj

Noua conducere a PNL Timiș, pusă de la București după ce Alin Nica a fost schimbat ”administrativ”, a luat o serie de decizii. Unele sunt chiar interesante, altele doar dovedesc cine a fost, într-adevăr, împotriva uniunii care a dus la deranjul din filială. Cap de listă sunt anunțul că președintele PNL Timișoara ar fi demisionat din funcție, că la Lugoj revine pe cai mari Claudiu Buciu, dar și faptul că Dănuț Groza nu a plecat cu cel pe care l-a ghidat din spate, la Forța Dreptei, și că rămâne candidatul PNL la primăria Sânnicolau Mare.

Comitetul Director Județean al PNL Timiș s-a reunit în această după-amiază la sediu pentru a stabili candidaturile pentru un număr de 60 localități din județul Timiș la alegerile locale din 9 iunie”, este anunțul liberalilor timișeni, cel realizat de noua conducere a partidului.

Iar conform anunțului, aflăm că, Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, președintele PNL Timișoara ar fi demisionat, deși toată lumea știa că el a aflat, în Japonia, cel mai probabil la cafeaua de dimineață, fără a avea habar de ce se întâmplă, că nu mai era șeful organizației, fiind schimbat cu Cristian Bușoi, un politician care nu e la prima ”descălecare” în filiala liberalilor timișeni, cu care nu mai avea de mult nicio legătură, în afară de cea cu Nicolae Robu. De asemenea, BPL PNL Timișoara ales în 2021 fiind completat cu noi membri;

O veste și mai bombă e legată de revenirea în forță a lui Claudiu Buciu, fostul primar de Lugoj care a fost dat afară de pe post pentru probleme cu domiciliul. 

A fost dizolvat BPL interimar al PNL Lugoj, fiind numit președinte interimar Claudiu Buciu și un BPL interimar”, spune PNL Timiș, care îl și anunță pe acesta ca fiind viitorul candidat al liberalilor pentru municipiul de pe Timiș.

Ce e interesant e că Buciu era dat afară din sala unde se decidea viitorul lui Nica, chiar de Nicolae Ciucă, atunci când lugojeanul venea la ședința de la Timișoara să protesteze.

Tot noua conducere județeană a dizolvat BPL interimar al PNL Săcălaz, fiind numit președinte interimar Cosmin Buboi și un BPL interimar. Buboi este un alt colaborator strâns al lui Nicolae Robu.

La Sânnicolau Mare nu a fost nevoie de dizolvări, se pare că Dănuț Groza, primarul pe funcție s-a reorientat rapid și cel despre care e spunea că e ”corpul” a cărui mână dreaptă era Alin Nica, el fiind cel care conducea, de fapt, filiala PNL Timiș, a rămas candidatul liberalilor la conducerea orașului.

Chiar și la Dudeștii Noi, cel lăsat de Alin Nica pe scaunul său, fostul lui viceprimar, Ioan Goșa, rămâne candidat la primărie. Sorin Munteanu, rămâne candidat la Buziaș.

Ca dovadă că uniunea PNL – PSD, în 32 de localități, primarul PNL nu va avea contracandidat de la PSD, iar în 13 localități, PSD va avea contracandidat, ceea ce probabil a și contat în decizia luată de primarii vizați, de a rămâne la PNL.

Vedeți mai jos lista integrală a persoanelor desemnate să candideze la funcția de primar în localitățile timișene.

 

1 Timișoara Robu Nicolae
2 Lugoj Buciu Claudiu
3 Giroc Vîrtosu Dan
4 Moșnița Nouă Bucur Florin                 
5 Sânnicolau Mare Groza Dănuț
6 Jimbolia Postelnicu Darius
7 Săcălaz Buboi Cosmin
8 Sânmihaiu Român Trifan Nicolae
9 Ghiroda Stănuşoiu Ionuţ
10 Buziaș Munteanu Sorin
11 Sânandrei Coman Claudiu
12 Giarmata Mihălceanu Claudiu
13 Făget Claudiu Avramescu                   
14 Variaș Herman Cosmin
15 Gătaia Cozarov Raul
16 Lenauheim Suciu Ilie
17 Peciu Nou Grubacichi Nicoleta
18 Ciacova Filip Petru          
19 Comloșu Mare Lucaciu Alexandru
20 Orțișoara Ivănescu Lucian
21 Teremia Mare Gui Cornel
22 Biled Oprișa Ovidiu                  
23 Lovrin Graur Vasile
24 Coşteiu Ciutac Eugen Alin
25 Dudeștii Noi Goşa Ioan
26 Jebel Vatriş Dan
27 Sacoșu Turcesc Koller Gabriel
28 Darova Tilihoi Sorin
29 Pișchia Sas Ioan
30 Denta Buzaş Sabin
31 Cenei Ilaş Gabriel         
32 Banloc Trifonescu Lucian
33 Racovița Catrinoi Alexandru Valentin
34 Jamu Mare Gagea Neaga Petre
35 Tormac Pop Dănuţ
36 Iecea Mare Miha Iulius Nicolae
37 Bethausen Lihoni Ioan
38 Dumbrava Olariu Cristian
39 Moravița Brăzdău Răzvan
40 Gottlob Nastor Gheorghe 
41 Satchinez Cheaua Florin Olimpiu
42 Topolovăţu Mare Doţa Ovidiu Petru
43 Belinț Tîrziu Laurenţiu
44 Parța Drăgan Daniel
45 Voiteg Pop Niculae Ioan
46 Mașloc Lupu Ionel
47 Știuca Bejera Vasile
48 Checea Florea Florin
49 Pădureni Ignuța Dorin
50 Ghilad Tuhuţ Florin
51 Tomești Medelean Costel
52 Otelec Fechete Simona Silvia
53 Foeni Morar Paul Mădălin
54 Fibiș Carcea Gheorghe Dorel
55 Fârdea Lupulescu Samuel 
56 Livezile Varga Ştefan
57 Bârna Ignationi Ovidiu
58 Ghizela Mirean Mircea
59 Brestovăț Dobra Eugen
60 Secaș Pop Simion                      

 

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…

26 de minute ago

Prefectul de Timiș nu e încântată să concedieze oameni: ”Nu e ușor, nu e plăcut, dar este o operație chirurgicală”

Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…

35 de minute ago

AJF continuă semnarea de parteneriate pentru un viitor mai bun în sectorul juvenil

După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…

2 ore ago

La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…

3 ore ago

La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO

Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…

4 ore ago

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

5 ore ago