Social

Poliţia Locală a amendat o firmă care colectează deșeuri cu 220.000 de lei

Două șantiere sancționate de polițiștii locali cu câte 60.000 de lei, iar o firmă care colectează deșeuri a primit amenzi de 220.000 lei pentru nerespectarea legislației din domeniu.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în ultima perioadă verificările pe linie de mediu și șantiere, constatând, la finalul lunii trecute, că o societate care executa lucrări de construire pe Strada Augustin Coman nu a realizat sortarea pe categorii de deșeuri, depozitându-le amestecat într-un container, fapt pentru care a fost sancționată cu amendă în valoare de 60.000 lei, conform OUG 92/2021. Societatea care a colectat deșeurile amestecate în vederea eliminării lor a fost, de asemenea, sancționată 60.000 lei, conform aceluiași act normativ.

Controalele au continuat și la punctul de lucru al firmei care se ocupă cu colectarea deșeurilor, pe Splaiul N. Titulescu, constatându-se că pe terenul adiacent sunt depozitați aproximativ 200 metri cubi de deșeuri, inclusiv vegetale, nerespectându-se astfel autorizația de mediu, fapt pentru care societatea a fost sancționată și cu amendă în valoare de 100.000 lei, conform OUG 195/2005. Totodată, au fost stabilite măsuri pentru intrarea în legalitate, respective predarea deșeurilor unui operator autorizat, în termen de 7 zile, lucru care s-a și întâmplat la reverificare.

În urma verificărilor efectuate luna aceasta de polițiștii locali la un alt șantier, pe Str. Circumvalatiunii, s-a constatat că societatea care execută lucrări de construire nu a realizat sortarea pe categorii de deșeuri, depozitându-le amestecat într-un container, în vederea colectării acestuia, fapt pentru care a fost sancționată cu amendă în valoare de 60.000 lei, conform OUG 92/2021. La verificarea aspectelor s-a constatat că societatea care se ocupă cu colectarea deșeurilor este aceeași ca și în cazul primului șantier. Acesta s-a mai ales cu o sancțiune de 60.000 de lei conform OUG 92/2021 pentru că a ridicat deșeurile amestecate în vederea eliminării lor. Acțiunile polițiștilor locali continuă și în perioada următoare.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Cinci victime în miez de noapte, într-un accident pe A1 lângă Seceani

Viteza dăunează grav traficului și sănătății. La data de 3 aprilie 2026, în jurul orei…

10 minute ago

Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde

Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…

2 ore ago

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

14 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

14 ore ago