După ce s-a antrenat pe unde a putut şi a fost „exilată” pentru un joc oficial şi la Arad, echipa de baschet a Timişoarei a revenit în fine, acasă, într-o atmosferă frumosă cu mulţi spectatori, în meciul al doilea din seria de supravieţuire 3 din 5 contra Ploieştiului.
Timişoara a impresionat în defensivă, cu o apărare exactă, care şi-a făcut treaba, la capătul unui meci echilibrat, dar pe care elevii lui Dragan Petricevic l-au dominat. După 31-28 la pauză, SCM s-a distanţat şi la 14 puncte şi în ciuda unor zvâcniri ale vizitatorilor în ultimul sfert victoria a fost obţinută de amfitrioni, 74-69, care au acum 2-0 la general.
Luka Mitrovic a încheiat partida cu 25 de puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări și 4/8 de la distanță, iar Adam Mirkovic l-a urmat cu un double/double, 19 puncte, 11 recuperări, 2 pase decisive și 7/7 la libere.
În replică, Veljko Brkic a totalizat 21 de puncte și 13 recuperări, iar Kenneth Funderburk a avut 16 puncte, 10 pase decisive, 3 recuperări.
Seria se mută la Ploieşti, cu primul joc acolo luni, iar Timişoara are nevoie de o victorie în maximum de trei jocuri pentru a se salva de la retrogradare.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…