Sport

Ucraina ne conduce în meciul din BJK Cup cu 2-0

România este condusă de Ucraina cu 2-0, după ce Elina Svitolina a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 6-3, 7-5, vineri noaptea, în al doilea meci de simplu al întâlnirii de la Fernandina Beach (Florida), din calificările Billie Jean King Cup.

Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) s-a înclinat după o oră şi 37 de minute la primul său duel cu experimentata Svitolina (29 ani, 18 WTA).

În primul meci de simplu, Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Ţurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0.

Sâmbătă (19:00, ora României), în al treilea meci de simplu, Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) o va înfrunta pe Svitolina, o altă confruntare în premieră, iar ultimul duel de simplu le va opune pe Jaqueline Cristian şi pe Lesia Ţurenko (34 ani, 42 WTA). Singura partidă directă dintre ele a fost câştigată de ucraineancă, în 2021, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-4, 6-1.

Meciul de dublu le va opune pe gemenele Liudmila şi Nadia Kicenok şi pe tinerele Mara Gae/Anca Todoni.

Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

10 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

18 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

18 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

19 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

19 ore ago