Social

Accident grav la Timişoara. O femeie a ajuns la spital după ce a trecut pe „roşu”

Graba provoacă din nou victime. De această dată este vorba despre un pieton, care nu a „respectat” semaforul.

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autoturism pe raza muncipiului Timișoara dinspre Calea Stan Vidrighin înspre Calea Șagului, iar la un moment dat ar fi surprins și acroșat o femeie în vârstă de 65 de ani, în calitate de pieton.

În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 65 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ea a trecut trecerea de pietoni pe culoarea roşie.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

21 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago