Timp liber

Clădirea Muzeului Național de Artă Timișoara va avea un nou sistem de iluminat arhitectural. Lansarea, în cadrul evenimentului Baroque4Tech

Muzeul Național de Artă Timișoara explorează intersecția dintre artă, știință și tehnologie și va organiza evenimentul „Baroque4Tech”, parte a proiectului „Baroque Reloaded”. Evenimentul va aduce în prim-plan un spectacol grandios organizat în jurul a trei elemente distincte: inaugurarea noului sistem de iluminat al Palatului Baroc, organizarea unei expoziții multimedia și un concert cu valențe multisenzoriale. Acțiunea e programată joi, 30 mai.

Spațiul Galeriei L va fi valorificat printr-o expoziție multimedia care își propune să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra evoluției evenimentelor din anul precedent.

Expoziția va evidenția patrimoniul MNArT și arhitectura Palatului Baroc prin intermediul unor proiecții realizate cu echipamente performante și dotări tehnice specifice utilizate pentru prima dată în cadrul muzeului care au fost achiziționate cu prilejul anului 2023 Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

Imaginile proiectate vor reaminti cele mai reprezentative evenimente desfășurate în anul 2023 și vor ilustra moștenirea lăsată de acestea, inclusiv impresiile personale și desenele participative realizate în cadrul atelierelor de mediere culturală cu publicul.

Ca o particularitate, odată cu lăsarea serii, se va inaugura noul sistem de semnalizare cromatică a prezenței Muzeului de Artă în spațiul public, transformând dynamic fațada barocă printr-un show de lumini configurat în relație cu volumele arhitecturale și relația plin-gol a Palatului Baroc. Paleta de culori este inspirată din gama cromatică a Barocului, fiind reinterpretată prin intermediul celor mai avansate tehnologii de iluminat ce combină optică, electronică și design inteligent.

Noul sistem de iluminat al muzeului va contura o personalitate nouă a prezenței MNArT în spațiul public contribuind la o percepție fascinantă a Pieței Unirii, evidențiind totodată muzeul ca un organism viu și colorat care semnalează noul puls al orașului, dincolo de anul 2023.

De la ora 21.30, seara va culmina cu un concert al trupei Survolaj, desfășurat sub cupola arborelui anvelopat în proiecții video, în atmosfera misterioasă a curții interioare de pe strada Mercy a Palatului Baroc, cu un public fain și implicat.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

3 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

4 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

4 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

5 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

5 ore ago