Consiliul Judeţean Timiş

Proiectul sumelor micșorate pentru drumurile județene a trecut de plenul CJT

Proiectul ”sabotat tehnologic” la precedenta ședință de plen, referitoare la repartizarea sumelor din TVA pentru reparațiile la drumuri județene și comunale, a fost reluat la vot, luni, în cadrul unei noi ședințe de plen extraordinare, de această dată fiind aprobat. În urmă cu o săptămână, proiectul a căzut la un singur vot, cei de la PSD acuzând că cei de la conducerea Consiliului Județean Timiș nu au luat în considerare toate voturile solicitate a fi exprimate.

Acum, probabil că președintele Alin Nica și vicepreședintele Alexandru Proteasa au considerat că votul va fi unul clar pentru noua versiune a împărțirii banilor, nu au participat la ședința comisiilor reunite, aceasta fiind condusă de Cristian Moș, ”renegatul” care e în continuare cel de-al doilea vicepreședinte al CJT.

La ședința comisiilor reunite au luat parte 25 de consilieri din cei 32, iar votul a fost clar în favoarea adoptării noii alocări a banilor, cu 20 de voturi pentru și patru abțineri.

A urmat, la un minut distanță, și ședința efectivă de plen. La fel, și aceasta nu s-a bucurat de prezența lui Nica și Proteasa, cei care conduc permanent ședințele, fiind doar câteva ședințe în care Moș a fost responsabil. Tot el a condus și ședința extraordinară de luni dimineața. La discuții și vot nu au participat o parte din consilieri, cei de la USR, respectiv liberalii ”pro Nica”

Nica își exprimase opoziția publică față de o asemenea decizie, prin care suma alocată din TVA pentru reparația drumurilor județene și comunale scade de la 14 milioane la doar două milioane. Consilierii județeni de la PSD spun că prin această tăiere se dorește folosirea excedentului bugetar obținut de administrația județeană, unul important, pentru acest capitol.

Ulterior, în timpul votul efectiv, a intrat în sală și Alin Nica, el i-a acuzat pe consilieri că nu au avut răbdare să aștepte ca el să conducă ședința.

Am înțeles că ați convocat, colegii de la PSD și de la PNL, ați convocat ședința extraordinară , asta nu înseamnă că nu așteătațați președintele să vină să conducă ședința. Vreau să spun despre acest proiect de hotărâre, este o iresponsabilitate fără margini să tai 83% din banii alocați pentru drumurile județene, dar înțeleg că este campanie electorală și că cei de la PSD doresc să saboteze viitorul meu mandatîn funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș încă de pe acum, lăsând instituția fără banii necesar reparațiilor, deszăpezirilor, pentru drumurile județene. Nu-i nimic, o să treacă și 9 iunie, așa cum acum v-ați coalizat împotriva intereselor cetățenilor și cetățenii se vor coaliza împotriva voastră, celor care ați votat pentru tăierea așa masivă a sumelor necesare întreținerii și funcționării drumurilor județene și îi veți avea pe conștiință pe toți cei care se vor accidenta din cauza acestei iresponsabilități. În rest, vă doresc să duceți până la capăt acest demers polticianist și permiteți-mi să mă retrag de la ședință și să vă las să continuați așa cum ați început, fără ajutorul meu, pentru că nu vreau să mă implic în această mascaradă”, a anunțat Nica.

Până la urmă, a fost anunțat rezultatul votului, unul așteptat, proiectul a trecut cu 20 de voturi pentru și patru abțineri.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

10 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

10 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

12 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

12 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

14 ore ago