Politica

Dominic Fritz va candida pentru șefia USR. Nu vrea niciun post de ales la nivel național

Conducerea USR va rămâne deocamdată în mână lui Cătălin Drulă, cel puțin până la organizarea unui congres al partidului, a spus, luni, Dominic Fritz. El admite că va candida la conducerea partidului, unul aflat într-o situație dificilă, dar subliniază că nu dorește nicio funcție politică sau administrativă la nivel național, el fiind ales primar al Timișoarei. 

Eu nu voi candida la nicio funcție în stat dar nu pot sta pasiv la o situație grea în care e partidul meu. Din acest motiv, după o scurtă gândire am decis sa îmi asum o candidatură pentru functia de președinte al partidului. Voi propune un nou birou național. Eu am fost ales primar al Timișoarei și este cea mai mare onoare pentru mine, nu voi părăsi acest post. Am demonstrat, am dat de aici un semnal ca putem sa ne luptam cu acest colos”, a declarat Dominic Fritz. 

El a insistat asupra nevoii de descentralizare a administrației. 

Viitorul nostru va fi unul bun, dar numai în cazul unei descentralizării. Unele soluții evidente nu le găsim pentru ca ne învârtim prea mult între zidurile Palatului Parlamentului.”, a mai spus Fritz. 

El susține că aceste alegeri au arătat că românii își doresc o schimbare. 

Acesta este motivul pentru care am acceptat aceasta candidatură, nu pentru ca mi-aș fi dorit asta. Nu e vorba despre soarta unui partid, ci despre soarta României. E clar ca o majoritate de romani își dorește o alternativă. Vă asigur că dreapta va veni cu o alternativă bună pentru funcția de președinte”, a mai declarat primarul Timișoarei 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

56 de minute ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

3 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

17 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

20 de ore ago