Social

Emblematicul arbitru, dar şi fotbalist Ioan Ignea, sărbătorit de UPT/FOTO

Întotdeauna UPT şi-a recunoscut valorile. Un eveniment deosebit l-a avut în centru pe probabil cel mai cunosut arbitru român, fost fotbalist la Politehnica. Vorbim de celebrul Ioan Igna, cu o carieră incredibilă.

Conducerea Universității Politehnica Timișoara și a Fundației Politehnica, au organizat marți, 4 iunie 2024, în frumoasa Sală a Senatului UPT, un eveniment de suflet – sărbătorirea celebrului arbitru internațional Ioan Igna, la vârsta de 84 de ani și la 65 de ani de când s-a alăturat Politehnicii timișorene, eveniment la care au participat o serie de glorii ale fotbalului timișorean, sportivi, cadre didactice și jurnaliști.

În deschiderea evenimentului, din partea Fundației Politehnica, prof.univ.dr.ing. Ioan Bogdanov și-a reamintit, cu emoție, momentul 1959, când a fost prima oară pe stadion, după care a urmat venirea la Poli a lui Ioan Igna și promovarea echipei în prima divizie.

Președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.math. Liviu Cădariu-Brăiloiu, prezent la eveniment, a subliniat că UPT a onorat întotdeauna excelența, atât în educație, cât și în sport, exprimându-și speranța că sportul timișorean va reveni la gloria de odinioară. Cu această ocazia i-a înmânat o Plachetă de Excelență lui Ioan Igna, din partea UPT și a Fundației Politehnica, „Pentru rezultate excepționale în activitatea sportivă și de arbitraj sportiv de performanță, prin care a adus o contribuție importantă la creșterea prestigiului Politehnicii, orașului Timișoara și României”.

Președintele Fundației Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, fost rector și un mare susținător al sportului, i-a oferit lui Ioan Igna un tricou al Politehnicii din anul în care acesta s-a retras din activitate, 1990, precum și două dintre cărțile apărute sub egida Fundației, care evocă istoria sportului politehnist.

Viața, activitatea și personalitatea lui Ioan Igna au fost prezentate de jurnalistul Octavian Stăncioiu, care l-a avut și ca invitat în emisiunile sportive realizate la Teleuniversitatea Timișoara.
Vizibil emoționat, Ioan Igna a mulțumit organizatorilor evenimentului, a rememorat unele aspecte din cariera sa ca fotbalist și ulterior ca arbitru, menționând și aprecierile pe care le-a primit, de-a lungul vieții, pe plan internațional.

Ioan Igna s-a născut la 4 iunie 1940, la Arad. Copilăria și-a petrecut-o la Măderat (sat din județul Arad). A început să joace fotbal la copiii și juniorii lui Flamura Roșie UTA (UTA de azi), în 1952. În 1958 face pasul la seniori, jucând alături de legendarii Petschowski și Farmati. În 1959 se transferă la Știința Timișoara (Poli), devenind student la Chimie-Biologie (în cadrul Institutului Pedagogic din Timișoara, actuala UVT).

Participă cu naționala de juniori la Turneul UEFA de juniori din 1959 (cu Teașcă antrenor), este convocat la selecționata divizionară. La începutul anilor ’60 face parte din renumita linia de atac a Științei Timișoara: Igna – Remus Lazăr – Manolache – Lereter – Mițaru. La 1 mai 1963 s-a inaugurat noul stadion al Timişoarei, numit chiar 1 Mai.

Finalul acelui sezon, 1962/63, aduce un loc 3 pentru Știința în Categoria A, după Dinamo și Steaua. A jucat în celebrul meci Știința Timișoara – UTA, din primăvara 1964, care a generat un scandal uriaș. În vara 1964 a revenit la UTA.

După ce a renunțat la cariera de jucător (în 1968, de la Vagonul Arad), a devenit antrenor, la doar două echipe, din județul Arad (Frontiera Curtici, în eșaloanele inferioare, și Gloria Arad, în D3).

În calitate de „cavaler al fluierului”, a avut domiciliul în Arad, iar din 1979 la Timişoara. O carieră fabuloasă! Prima finală importantă la care a fost central a fost cea a Cupei României (1977).

A arbitrat, ca central, la turneele finale ale CM de tineret U20 (1981), JO (1984), CM (1986, inclusiv celebrul Franța – Brazilia, cu lovitura de departajare a lui Bellone, care a generat o adăugire la regulamentul de joc), CE (1988, semifinala Olanda – Germania de Vest), dar și returul finalei Cupei UEFA (1987, Dundee United – IFK Göteborg). Iar la linie, finala CE de juniori U18 (1980) și finala CCE (1983). A arbitrat, în total, ca central, nu mai puțin de șapte semifinale de cupe europene și 13 jucători care au cucerit „Balonul de Aur”! În toată această perioadă a avut, ca arbitru, reședința în Timişoara. S-a retras din activitatea de arbitru în 1989.

Are doi băieți, pe Valentin, fost arbitru, și pe Ovidiu, medic.

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: upt

Recent Posts

Drumarii, din nou la lucru. Unele sectoare de drum sunt acoperite de zăpadă/VIDEO

Răcirea vremii din aceste zile a scos din nou drumarii pe șosele pentru a curăța…

36 de minute ago

Şi totuşi, ce vrea PSD-ul?

“Dacă nu vă place această coaliţie, atunci, domnule prim-ministru, căutaţi-vă altă coaliţie împreună cu cei…

57 de minute ago

La Moşniţa Nouă se ridică o creşă nouă cu bani de la bugetul local. Ar trebui finalizată într-un an şi jumătate

Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

17 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

23 de ore ago