Cea mai frumoasă cursă… Patru înotători au fost despărţiţi de circa 15 sutimi de secundă, dar în istorie intră David Popovici, cvadruplu campioan european, dublu campion mondial şi acum campion olimpic la Jocurile Olimpice de la Paris. Şi nu are 20 de ani…
David Popovici a fost considerat favoritul principal al probei de 200 metri încă dinainte de a pune vreun pas în Paris. Este primul aur din istoria înotului masculin din România și abia a doua medalie, după ce Răzvan Florea lua bronzul la Atena.
Dar emoţiile nu au lipsit… David a întors al doilea la 50 de metri, apoi al treilea la 100 de metri, la un moment dat a fost al patrulea, apoi din nou al doilea la 150 de metri, dar a avut un final fantastic terminând primul în faţa unor sportivi din Marea Britanie, Stele Unite, Australia şi Japonia, care au bazine de înot la fiecare colţ de stradă.
Popovici a încheiat cursa într-un minut, 44 de secunde şi 72 de sutimi.
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…
Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…
Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…
Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…
Tupeu la maxim pentru sinecuriştii PSD! La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri…
În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…