Social

Ceremonie de top pentru o generaţie de top/FOTO

Pentru istorie. Sărbătoare memorabilă pentru absolvenții promoției 2024 a Universității Politehnica Timișoara! La 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri din Timișoara, perioadă în care cei peste 140.000 de absolvenți au dus prestigiul Politehnicii peste tot în țară și în lume, conducerea celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara a oferit promoției 2024 o ceremonie de neuitat, pentru a le mulțumi și a le răsplăti eforturile depuse în cei 3, 4, sau 6 ani în amfiteatre și laboratoare, la cursuri, seminarii și examene.

Evenimentul a început, în data de 30 iunie 2024, în Piața Victoriei, pe platoul din fața Rectoratului UPT, unde peste 1.000 de absolvenți, îmbrăcați în robe, însoțiți de părinți și prieteni, s-au reunit pentru deja tradiționala Paradă a Absolvenților. Coloana, acompaniată de formația SuperChill, s-a îndreptat, sub privirile curioase ale trecătorilor, spre Stadionul Știința, locul de desfășurare al ceremoniei, moderată anul acesta de cunoscutul Andi Moisescu.

În debutul ceremoniei, după intonarea imnului academic al UPT de către cunoscutul muzician Horia Crișovan, compozitorul acestuia, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a amintit că „în acest an aniversăm, după cum bine știți, 100 de ani de la primul absolvent din vestul României, în 1924. Nu a fost ușor, o mare parte dintre cadrele didactice de atunci își luaseră tezele de doctorat la universități celebre din Germania, Franța sau Elveția, iar ștacheta era foarte ridicată. Un alt moment de referință pentru generațiile universității a fost anul 1956, când Politehnica timișoreană a demonstrat că a format primii cetățeni adevărați. Într-o Românie complicată din punct de vedere politic, are loc la Timișoara cea mai mare revoltă pur studențească. Atunci, în cantina MV a Politehnicii, peste 2000 de studenți puneau întrebări despre ce se întâmplă în țară și solicitau autorităților o serie de reforme. Un al treilea punct care definește ce s-a întâmplat în primul secol al Politehnicii este Revoluția din 1989, când studenții, alături de toți timișorenii, au făcut din Timișoara un simbol al libertății. Dacă primele generații au trecut prin numeroase greutăți, voi ați trecut printr-o pandemie, cu care nu erați obișnuiți, dar și printr-un 2023 fabulos, anul în care Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană, iar campusul UPT a găzduit cele mai multe evenimente culturale din oraș. În ceea ce privește viitorul, nu vă pot spune ce vă va rezerva, dar din moment ce ați ajuns aici, v-ați dovedit ambiția, ați învățat în Timișoara, un oraș al toleranței, pe care aș vrea să o duceți cu voi, să fiți curajoși și să nu vă temeți de eșecuri, ci să învățați din ele. Aveți 100 de generații în spate, dar voi puteți deveni una de referință pentru următoarea sută”.

Pe scena instalată pe Stadionul Știința au urcat apoi reprezentanți ai mediului economic, cu care Universitatea Politehnica Timișoara are, probabil, cea mai bună relație din învățământul românesc. Károly Borbély, CEO Hidroelectrica SA, Christian von Albrichsfeld, Country Head Continental România, Sabin Totorean, Country Senior Officer Nokia România, Ligia Ardelean, Country Manager Atos România & Bulgaria, Bogdan Vasiliu, Plant Manager DRÄXLMAIER Timișoara, Sinel Gâlceavă, Director Grup Retail BCR, i-au felicitat pe absolvenți pentru reușita lor, le-au urat succes în carieră și în viață, amintind că în lumea de azi, tot mai tehnologizată, aflată într-o schimbare accelerată, provocările sunt mari, dar și oportunitățile sunt la fel. Dacă sunt curajoși, își depășesc zona de confort și își urmează visul, succesul va veni cu siguranță.

Paul Stiegelbauer, reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al UPT, le-a urat proaspeților absolvenți să-și găsească și să-și scrie, fiecare, propria poveste, iar președintele Senatului UPT, conf.univ.dr. Liviu Cădariu-Brăiloiu, le-a cerut absolvenților să se ridice în picioare și să-i aplaude pe părinți și pe profesori.

Au urcat apoi pe scenă reprezentanții celor 10 facultăți ale Universității Politehnica Timișoara, care au mulțumit profesorilor care i-au ghidat și le-au lărgit cunoașterii, dar și părinților, care i-au susținut mereu, au vorbit despre perioada frumoasă a studenției, chiar dacă a fost o generație greu încercată, dar care a trecut de toate obstacolele cu capul sus și a ajuns la momentul absolvirii, despre prieteniile legate în perioada studenției, despre visurile cu care au venit la Politehnică și despre competențele cu care pleacă de aici pentru a-și făuri viitorul și a-și creiona cariera, fiindcă Politehnica i-a pentru tot ce oferă viitorul.

Iar pentru a demonstra încă o dată că Universitatea Politehnica Timișoara a încurajat și a răsplătit întotdeauna performanța, conducerea UPT a păstrat tradiția instituită în urmă cu câțiva ani, de evidențiere și recompensare a studenților excepționali, care au obținut media 10 pe tot parcursul studiilor de licență, prin acordarea, în cadrul Ceremoniei de Absolvire, a unor diplome „Magna Cum Laude”. În acest an, cinci astfel de diplome au fost acordate „în semn de apreciere pentru rezultatele academice remarcabile, pentru dedicare și consecvență în atingerea standardelor de performanță în activitatea didactică, pe întreg parcursul studiilor universitare de licență, materializate prin media generală 10 pe toți anii de studiu”, absolvenților Efrem Dragoș-Sebastian-Mihaly și Plăvăț Vlad, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, specializarea Calculatoare, Andrei Elena și Alevandru Roxana, de la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, specializarea Ingineria Substanțelor Anorganice și Protecția Mediului, și Rareș Dobre-Baron, de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, specializarea Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații.

Ca o încununare a Ceremoniei de Absolvire 2024, dar și a întregii perioade de studenție, a urmat un impresionant foc de artificii, iar concertul extraordinar al formației The Motans a ridicat în picioare cei aproape 10.000 de spectatori.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale…

13 ore ago

Zece localități erau parțial nealimentate cu energie electrică în Timiș, la ora 12

Chiar dacă o bună parte dintre deranjamentele apărute la rețelele de alimentare cu energie electrică…

16 ore ago

Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu

Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al…

17 ore ago

Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”

Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție…

19 ore ago

Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza…

19 ore ago

Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO

Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată…

19 ore ago