Odată finalizate alegerile locale, în PNL Timiș se dă cu mătura. Prima victimă de calibru este chiar cel care a fost secretarul filialei județene în ultimii ani, Dănuț Groza, primarul din Sânnicolau Mare. El a fost exclus, vineri, din rândul membrilor de partid.
Noua conducere a formațiunii l-a executat rapid, cu un vot clar, voturile exprimate inițial în Biroul Politic, fiind ulterior confirmate și de Consiliul Director Județean. În cadrul primului for decizia a fost luată cu 32 la 22 de voturi. Aceasta a fost confirmată de un vot și mai clar, la Județ, cu 42 la 26.
Ca și motive oficiale lansate pentru excludere sunt faptul că ar fi susținut candidații Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) din partea căreia a candidat la funcția de președinte al CJT Alin Nica, fostul șef al PNL, demisionat, după ce i s-a impus să îl susțină pe Alfred Simonis la șefia județului. Groza l-a susținut pe Nica, nu a distribuit materiale electorale cu PNL, iar fostul său șef de partid avea mai multe bannere în Sânnicolau decât ar fi avut Simonis. Surse din partid spun că în sprijinul acestor afirmații ar exista o singură poză, unde Groza s-ar fi aflat pe aceiași scenă la Șandra, cu candidatul Forța Dreptei.
Groza și-a dat demisia din funcția de secretar al PNL Timiș imediat după ce Nica a plecat din filială spre Forța Dreptei.
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…