Sport

Dumbrăviţa, evoluţie curajoasă în faţa vicecampioanei, CFR Cluj

Divizionara secundă CSC Dumbrăviţa a pierdut cu 1-0 amicalul disputat în aseară, pe terenul vicecampioanei României, CFR Cluj. Partida de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” s-a desfăşurat pe durata a două reprize de câte 60 de minute.

Prima repriză a fost echilibrată, cu un plus de posesie şi ocazii pentru gazde. Şi bănăţenii au avut şansele lor, plus o încercare a lui Salhi de a marca de la 60 de metri.

La pauză, ambele echipe au schimbat în totalitate „liniile”. Iar vicecampioana României a găsit drumul spre gol în cel de-al cincilea minut de la reluare, prin Adrian Păun, care a profitat de o aglomerare în careul dumbrăvițean și a trimis, din șase metri, sub transversală.

Echipa de la Pădurea Verde nu a cedat inițiativa și a avut câteva incursiuni periculoase în jumătatea CFR-ului. Așa a fost și în minutul 80, când, la capătul unei faze foarte bine legate, Ristin a trimis o centrare de pe dreapta, dar Horcea, apărut în fața porții, a ratat întâlnirea cu balonul. Clujenii au mai avut o șansă mare în minutul 86, când un alt jucător intrat în repriza secundă, Robert Filip, a tras în bara laterală, de la 12 metri.

Repriza 1: Mikloș (40, Iliescu) – Morariu, Scutaru (cpt.), Apro, Cibi (35, Joldea) – Olaru, Salhi – Sima, L. Bodri, Paulevici – Modan

Repriza 2: Iliescu (80, Trifon) – Vasluian, Burdeț, Zurbagiu (cpt.), Ghinescu – Ristin, Horcea – Băluțoiu, Martinov, Sofran – Pădurariu

„Pentru noi au fost două teste foarte tari, cu două dintre cele mai bune echipe din țară, cel de astăzi și cel de la Craiova, cu jucători de forță, puternici pe duelurile fizice. În proporție mare, cred că am reușit să ne ridicăm la nivelul adversarilor noștri, mai ales pe această parte, a duelurilor fizice. Probabil că pe termen scurt nu vor fi atât de importante aceste două meciuri, dar pe termen un pic mai lung, vorbesc de două-trei luni, cred că sunt foarte utile aceste jocuri. Ne readuc aminte că am avut meciuri puternice, cu adversari puternici, iar aceste dueluri tari cred că ne vor ajuta și în campionat”, a declarat antrenorul echipei noastre, Cosmin Stan.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

5 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

6 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

7 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

7 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

10 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

10 ore ago