Administratie

Fundațiile noului stadion construit de municipalitate sunt în etapa finală de execuție

Investiția de peste 100 de milioane de lei în noul stadion al Timişoarei prinde tot mai mult contur, iar lucrările avansează în ritm susținut, în ciuda tonelor de gunoaie care erau îngropate pe terenul viran de zeci de ani.  La cinci luni de când primăria a dat startul lucrărilor la primul stadion construit în ultimii 60 de ani, fundațiile pentru peluzele și tribunele acestuia sunt aproape gata. 

Stratul vegetal la peluze și tribune a fost decopertat în totalitate, săpăturile sunt gata în proporție de 90%, iar evacuarea deșeurilor este în plină derulare. În timpul săpăturilor, constructorul a dezgropat peste 70 de tone de deșeuri, de la deșeuri menajere la materiale de construcții și industriale, iar pentru a rezolva eficient problema a adus pe șantier un utilaj performant, care separă pământul de deșeuri. Pământul rezultat este refolosit la lucrările pentru fundații, iar deșeurile vor fi predate unei unități autorizate și specializate.

Atât la peluza 1, cât și la peluza 2 sunt complet finalizate lucrările de îmbunătățire a terenului cu coloane de piatră, egalizare, consolidare, montarea armăturilor, turnarea fundațiilor și montarea stâlpilor. La cele două  tribune (1 și 2), pregătirea și egalizarea terenului, montarea armăturilor, turnarea fundațiilor și consolidarea sunt toate în faza finală de execuție – procent de realizare de 90%. Urmează ca, de săptămâna viitoare, să fie montați stâlpii prefabricați care vor susține peluzele și tribunele.

Stadionul de pe Calea Buziașului va fi de categoria 4 UEFA și va avea 10.101 locuri în tribune, gazon natural pe teren și dotări ultramoderne. Pe o suprafață de aproape 53.000 mp, primăria va amenaja o parcare cu peste 430 de locuri dar și o zonă verde tip parc cu acces liber, dotată cu mobilier urban, iluminat exterior și prevăzută cu echipamente de joacă pentru copii. Totodată, vor fi amenajate drumuri de acces și căi pietonale, inclusiv o zonă de accesibilitate pietonală tip piață publică la evacuarea din incinta stadionului.

default

default

default

default

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

51 de minute ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

20 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

21 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

21 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

22 de ore ago