Social

Maratonul Timişoarei trece într-o nouă eră, iar UPT va fi acolo să îi garanteze succesul

Sub sloganul „Alergăm împreună, trăim istoria, ne proiectăm viitorul în fiecare pas”, începând din 2024, evenimentul sportiv Timișoara City Marathon (TCM) trece într-o nouă etapă și se va desfășura în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara.

Cea de-a opta ediție a maratonului va avea loc duminică, 27 octombrie 2024, colaborarea dintre Clubul Sportiv Alergotura, organizatorul Timișoara City Marathon, și Universitatea Politehnica Timișoara reprezentând o punte între două dintre tradițiile timișorene fundamentale: sportul și educația. TCM devine astfel parte a unei noi viziuni, în care fiecare pas al maratonului poartă povestea orașului nostru și a oamenilor care îl fac special.

„Prin această colaborare, ne propunem să inspirăm și să încurajăm atât realizările individuale, cât și spiritul de echipă, întărind legăturile dintre educație și sănătate, între tradiție și inovație. La Politehnică, educația și sportul au mers mână în mână încă din primul an de activitate, în urmă cu mai bine de un secol. După cum știm, Societatea Sportivă a Studenților din Politehnica Timișoara s-a înființat în 1921, la doar câteva luni de la înființarea universității. În timp, Poli a devenit cel mai iubit și cel mai important brand al Timișoarei. Pentru a reflecta importanța pe care Universitatea Politehnica Timișoara a acordat-o întotdeauna sportului, încă de la înființare, în urmă cu câțiva ani a fost demarată, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării instituției, o cursă, pe stadionul Știința, în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității. Tradiţionala cursă de alergare în cadrul Zilelor Politehnicii, organizată în parteneriat cu Alergotura, a mobilizat de la an la an tot mai mulţi studenţi şi cadre didactice și ajuns deja cât un maraton. Continuăm așadar colaborarea, acum și într-un eveniment sportiv oficial”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

„E un nou început pentru Timișoara City Marathon. Nu doar alergăm împreună și trăim istoria orașului nostru, ci ne și proiectăm viitorul împreună. Astfel, unirea tradiției Timișoarei cu energia inovatoare vine ca un pas firesc în care istoria și viitorul se întâlnesc în armonie. Avem o bază solidă, o moștenire lăsată de Eugeniu de Savoya care la 18 octombrie 1716 a intrat în cetatea Timișoara, readucând Banatul în rândul civilizației europene. Pe ea ne bazăm și ne construim visele care ne transportă în viitor”, a declarat Alexandru Lorinți, președintele Alergotura.

Înființată în 1920, Universitatea Politehnica Timișoara este cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării. Anul acesta, universitatea marchează centenarul primei generații de absolvenți care au primit diplomele de ingineri. În această colaborare, UPT aduce energia inovatoare și pasiunea pentru modelarea unui viitor îmbunătățit.

În decursul timpului, toate conducerile Politehnicii timișorene au acordat o atenție aparte sportului, dar și dezvoltării unei infrastructuri care să susțină această activitate, astfel încât astăzi Universitatea Politehnica Timișoara se poate lăuda cu baze sportive cum nu mai are nici o altă instituție de învățământ superior. „Politehnica noului secol” presupune însă și întreținerea și modernizarea acestei baze, concomitent cu aducerea acesteia la standardele de astăzi.

Prin diversele sale curse, Timișoara City Marathon este un eveniment accesibil tuturor categoriilor de alergători. La linia de start sunt așteptați toți cei care iubesc sportul și experiențele noi, sperând să atragă o diversitate cât mai mare, din cât mai multe orașe și țări.

În scurt timp se vor deschide înscrierile; cei care doresc să fie la curent cu toate noutățile legate de Timișoara City Marathon powered by UPT sunt îndemnați să urmărească pagina web a: https://timisoaracitymarathon.ro/

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Simonis și Fritz s-au pus de acord. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum debanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

O oră ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

2 ore ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

3 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

6 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

6 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

6 ore ago