Politica

Ministrul pentru Afaceri Europene al Landului Bavaria vine la Timişoara pentru a-i decerna o medalie deputatului Ovidiu Ganţ

Deputatul minorității germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, va primi „Medalia pentru merite deosebite în relația cu Bavaria, în Europa și în lume”. Distincţia îi va fi înmânată de către Eric Beißwenger, ministrul pentru Afaceri Europene și Relații Internaționale al Landului Bavaria.

Ceremonia de înmânare va avea loc în data de 1 august, ora 19.00 la Casa Adam Müller Guttenbrunn din Timișoara (Str. Gheorghe Lazar Nr. 10-12).

“Această distincție se acordă datorită implicării domnului Ganț în proiectele sociale româno-bavareze, a contribuției nemijlocite la înființarea comisiei guvernamentale mixte în urmă cu 25 de ani, a susținerii asociaților șvabilor bănățeni din Germania precum și pentru profesionalismul și sprijinul politic de care dă dovadă în cooperarea româno-bavareză”, se arată într-un comunicat al Consulatului Germaniei la Timişoara

În cursul după-amiezii, ministrul Beißwenger va fi oaspetele Universității de Vest din Timişoara, urmând ca a doua zi să participe la Sibiu, la Întâlnirea Internațională a Sașilor.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

8 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

16 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

16 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

17 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

17 ore ago