Administratie

Timișoara e un oraș bun pentru locuit, care merge într-o direcție bună. Oamenii au cei mai buni vecini, dar se plâng de lipsa locurilor de parcare

Timișoara merge în direcția bună, nivelul de trai a cam rămas constant față de anii precedenți, chiar dacă mulți se plâng că le merge mai rău, aici intrând mai ales cei peste 45 de ani. Sunt primele concluzii trase în urma realizării celei mai noi ediții a Barometrului Calității Vieții în Municipiul Timișoara, documentul realizat de opt ani de Facultatea de Sociologie din Universitatea de Vest și Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială, cu sprijinul Primăriei Timișoara. Ca și probleme, în continuare lipsa locurilor de parcare domină lista celor ridicate de timișoreni.

Iar sprijinul primăriei, inclusiv financiar, se vede tot mai mult în problematicile chestionate. Conf. univ. Marius Matichescu, coordonatorul lucrării, a explicat faptul că lista întrebărilor are două componente, una fixă, care prezintă principalele problematici ale orașului, la care se adaugă o componentă ”variabilă”, una care se mulează pe descoperirea nevoilor actuale ale orașului, una în care municipalitatea își aduce contribuția în mod decisiv, sugerând o parie din întrebări.

Revenind la concluzii, așa cum spuneam, oamenii din Timișoara consideră că orașul se îndreaptă într-o direcție bună, tinerii, femeile și persoanele cu studii superioare având cel mai mare optimism. Mai puțin optimiști sunt cei peste 45 de ani. Realitatea este confirmată și de opiniile exprimate în sondaj: se găsește ușor un loc de muncă, dar e greu de găsit o locuință la un preț bun. Locuințele sunt o mare problemă nu doar de acum, ci se observă tendința în creștere în ultimii ani. Oamenii se cam plâng de anumite aspecte administrative, de locuri de parcare, spații verzi sau locuri pietonale.

Viceprimarul Ruben Lațcău, prezent la lansarea rezultatelor Barometrului, spune că situația s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar că, odată ce acest lucru s-a văzut, oamenii au și solicitări în creștere.

Transportul în interiorul orașului se realizează în continuare, în manieră covârșitoare, cu autovehiculul personal, bicicleta nu tinde să devină vedetă, în ciuda insistențelor prelungite ale administrației, iar transportul în comun, mai precis frecvența de circulație și respectarea orarului, rămân cele mai ridicate probleme în domeniu.

Situația spitalelor este, și în acest an, anunțată ca fiind una dintre marile probleme ale orașului.

Desigur, și în acest an marea problemă a orașului rămâne lipsa locurilor de parcare.

Lațcău spune că nu doar Timișoara suferă, ci toate marile orașe, vorbind despre o ”malformație urbanistică”.

”Nu e o situație caracteristică Timișoarei, se întâlnește în toate orașele din România, mă rog, a celor mari”, spune viceprimarul.

Timișoarenii se mai plâng de lipsa facilităților sportive și a posibilităților de petrecere a timpului liber. Surprinzător, poate, timișorenii spun că au cei mai buni vecini din lume, cu care se înțeleg excelent. De asemenea, se simt în siguranță să umble noaptea pe stradă și sunt mulțumiți de piețele din oraș.

Sunt diferențe semnificative între răspunsurile oferite, pe cartiere. Astfel, cu excepția locurilor de parcare, printre cartierele unde se pare că viața e cea mai stisfăcătoare

sunt Centru și Elisabetin, în timp ce Braytim, apare la cele mai multe capitole ca fiind unul de nemulțumiți.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

11 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

11 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

13 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

15 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

15 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

15 ore ago