Social

Un nou spațiu cu fructe și legume proaspete de la producători. Primăria organizează Târgul de Vară în zona Gheorghe Lazăr

Primăria Timișoara și SC Piețe SA lansează un nou concept de piață menit să-i ajute pe cetățenii din zona Gheorghe Lazăr să se aprovizioneze mai ușor cu legume și fructe proaspete de la producători locali dar și cu alte bunătăți.

La solicitarea comunității și pentru promovarea producătorilor locali, în parcarea de pe strada Frasinului, zilnic, până în data de 31.08.2024, va fi organizat Târgul de Vară.

“În ultimele luni am primit multe solicitări de la timișorenii din zonă să găsim o soluție ca ei să aibă la dispoziție o mică piață unde să își facă cumpărăturile zilnice. Așa că am convenit cu cei de la Piețe ca pe perioada verii să testăm un nou concept și să vedem care va fi răspunsul producătorilor și interesul cumpărătorilor”, a menţionat primarul Dominic Fritz.

Prima zi a Târgului de Vară este programată sâmbătă, 20 iulie, cu program între orele 7.00 și 17.00, în parcarea de pe strada Frasinului, unde vor fi amplasate 10 mese pentru desfacerea și vânzarea produselor. Fiecare comerciant va avea asigurat mobilier, iar zona va fi prevăzută și cu pubele pentru colectarea deșeurilor și toalete ecologice.

Târgul se va desfășura de luni până vineri, între orele 7.00 și 19.00, sâmbăta – de la 7.00 la 17.00, iar duminica – în intervalul 7.00 -11.00.

În paralel, în piețele 700, Doina și Lipovei continuă investițiile pentru îmbunătățirea condițiilor atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători, după 20 de ani fără lucrări serioase de modernizare. Ritmul lucrărilor revine la normal, după câteva probleme neprevăzute pe șantiere, precum rețele de utilități care impuneau intervenții. Până în prezent, în Piața 700 a fost montată instalația de climatizare în piața de flori, iar în Piața Doina au fost finalizate lucrările de reparații și hidroizolație la hala de lactate și reparațiile la grupurile sanitare. În Piața Lipovei, după reparații la acoperișul complexului, reabilitarea interioară și exterioară a clădirii și reamenajarea platformei, urmează montarea instalației de climatizare și a sistemului de monitorizare video, precum și a copertinei.

Pentru piețele 700 și Doina, SC Piețe mai are de executat copertinele și asfaltarea platoului. La finalul lucrărilor, în toate piețele, fructele și legumele proaspete vor fi expuse spre vânzare pe mobilier și mese noi.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

7 ore ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

8 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

9 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

10 ore ago

Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente

Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi…

12 ore ago