Opinii

Bun venit în rândurile „specialilor”

Septembrie 2024. De fiecare dată când creștea presiunea în societate, când pensionarul alegător PSD ajungea să se plângă că pătrunjelul a fost răpus de inflație în piețele agroalimentare, puterea politică atrăgea atenția că va veni și ziua aia. Septembrie 2024, majorarea pensiilor. Dacă te întrebai de unde atâta bănet pentru o fericire de moment, acea putere politică ce legifera cadoul manipula informația, chemând poporul spre o empatie cu oamenii săraci. Cine se poate împotrivi creșterii nivelul de trai al unor oameni care au trăit mai degrabă cenușiu în toată viața lor, de la Ceaușescu, Iliescu și până la Klaus Iohannis? Firește că nimeni.

Răspunsul la întrebarea de unde atâta bănet să majorezi pensiile nu venea de la legiuitor, ci de la cârcotașii care analizau calea economică a României, ba chiar avertismentele venite de la Uniunea Europeană și jaloanele impuse în PNRR. E, acei analiști asta spuneau, că vom mânca și bea pe datorie, iar copiii noștri vor plăti pentru acești bani luați cu dobânzi mari de la bănci internaționale care nu mai au încredere în modelul de funcționare al României. Iar după ce direct productivii ăștia vor plăti datoriile, este posibil să nu mai aibă ce pensie lua de la stat, ca urmare a dezechilibrelor demografice și din proasta gestiune a resurselor țării de către politicieni.

Suntem informați că din cei peste 4,6 milioane de pensionari, 82% au primit decizii de recalculare favorabile în sensul majorării sumei. Pentru diferența de vreo 700.000 de pensionar documentele de recalculare au venit cu un gust amar, văzând cum statul zice că ei merită mai puțin, în baza contributivității, dar că din marea lui inimă guvernul zice că nimeni nu va trăi cu pensie mai mică, aplicându-se legea mai favorabilă. Încercând să interpretezi primitiv această informație, tragi concluzia că 700.000 de oameni au contribuit pentru o sumă de bani mai mică ca pensie, dar că până la capătul vieții vor primi mai mult decât merită, bani plătiți nu de la fondul de pensii, ci de la bugetul de stat, ca oricărui pensionar „special”.

Într-un fel, așa și este normal. Nu este vina lor că politicienii le-au făcut până acum cadouri fără acoperire în principiul contributivității. Dar acești 700.000 de pensionari, care se adaugă la cei peste 10.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, magistrați, cadre MAI, MApN etc, au devenit și ei niște „pensionari speciali”. Am putea adăuga că este vorba de niște „pensionari speciali în mizerie”, căci nu este vorba și în cazul lor de mii de euro primite lunar, ca în al beneficiarilor unor legi speciale, dar în esență ei vor primi mai mult decât merită până la sfârșitul vieții.

Un viitor pensionar din 2025, de pildă, va avea parte de un calcul la pensie pe legea nouă, bazată pe contributivitate, iar suma rezultată ar putea fi mai mică decât în cazul unui alt contributor cu pregătire și trecut profesional asemănător, plătit după rânduiala veche. Celor cu recalcularea mărită li s-a dat mai mult pentru că meritau mai mult după cât au contribuit, dar pentru cei care merită mai puțin va interveni statul din considerente sociale. Tehnic însă, putem vorbi de un alt dezechilibru și de nevoia unei alte recalculări pe viitor, făcute de o altă putere disperată după voturi, dar cu cine știe ce efecte de domino în anvelopa pensiilor.

Septembrie 2024 a fost un moment magic pentru inițiatorii legii. De ce a fost aleasă această dată? Simplu, pentru a nu li se da în cap guvernanților cu poșeta, bastonul și, finalmente, cu buletinul de vot în alegerile parlamentare și prezidențiale ce vor urma. PSD poate salva parte din vatra sa electorală, dar nu sunt foarte convins de reacția celor 700.000, că aceștia nu vor percepe gestul puterii de recalculare a pensiilor ca pe un bobârnac, nicidecum ca un nou cadou în prag de alegeri, cum i-a obișnuit până acum.

Deși este un cadou și acela de a ți se conserva pensia mai mare, în condițiile în care meriți una mai mică. Dacă te mai întrebi cum vor privi această „bombă” votanții care au crezut în Rareș Bogdan și desființarea „pensiilor speciale” promisă de pesediștii de rit nou, sigur vor veni alegeri complicate pentru amatorii de scamatorii politice.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Timișenii sunt așteptați, în acest weekend, la Kikinda, la Zilele Ludăii

Tradiționalul Festival al Dovleacului de la Kikinda, Serbia, îi așteaptă în vizită pe timișeni, din…

3 ore ago

Iluminatul public va fi extins la ieșirea din Timișoara, pe șoseaua spre Lugoj

Ieșirea rutieră din Timișoara spre Lugoj va fi mai bine iluminată. Primăria Timișoara a semnat…

4 ore ago

Drive Auto Tuning Show sau cum caii putere fac casă bună cu eleganța, stilul și frumusețea

Spre sfârșitul săptămânii, Piața Unirii va fi invadată de mașini ca în filme. Mii de…

6 ore ago

Casa Mal se deschide publicului pentru premiile Beta 2024

Denumită de arhitecții organizatori ai Bienalei de Arhitectură Vila Mal, clădirea rămasă în picioare pe…

7 ore ago

Liberalii timișeni au votat, alături de colegii din întreaga țară, în unanimitate, să îl trimită pe Ciucă în lupta pentru funcția de președinte

Nicolae Ciucă a fost desemnat oficial candidatul PNL la funcția de președinte al României. Filiala…

8 ore ago

Leii din Banat încep noua campanie din campionat la sfârșitul acestei săptămâni

Ultimele zile în care se umblă la retușuri și la integrarea noilor veniți. SCM winsed.swiss…

12 ore ago