Politica

Marilen Pirtea despre Congresul PSD: “Românii nu pot fi păcăliți, kitschul este orbitor, zornăie și nu are valoare”

Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea a reacţionat la festivalul de înjurături pe care PSD le-a adresat liberalilor la congresul de sâmbătă. Şi a făcut-o cu două postări pe Facebook, una sâmbătă, iar alta duminică. El a afirmat, printe altele, că de fiecare dată când PSD a vut lansări fastuoase şi gălăgioase, a pierdut alegerile prezidenţiale.

Sâmbătă, Marilen Pirtea a afirmat că PSD recidivează. neînvăţând nimic din trecut.

“PSD ne arată iar adevărata sa față: a grandomaniei, a opulenței, a kitsch-ului strălucitor. Așa au fost toate lansările candidaților PSD la președinția României – fastuoase, gălăgioase, orbitoare… și știm de 20 de ani care au fost finalurile. Românii nu pot fi păcăliți, kitschul este orbitor, zornăie și nu are valoare. Asta au văzut românii astăzi la congresul PSD. Nu am avut parte de o viziune, de un program care să includă teme economice, sociale, educaționale, de sănătate, de politică externă, de administrație etc. Am asistat în schimb la atacuri „cu manie proletară” la adresa PNL, care, pentru stabilitate și din grijă și responsabilitate față de români, trecând peste diferențele enorme ce separă cele două partide, i-a luat alături la guvernare. Se spune că pentru a vedea cu adevărat caracterul cuiva, poți să-l încerci oferindu-i o funcție de conducere sau introducându-l „în teren”, la un joc de echipă. PSD a căzut un test pe cât de simplu, pe atât de important – cel al caracterului și al decenței”, a transmis Pirtea

El a spus că nu știe ce motive i-au determinat pe cei de la PSD să-si atace partenerii de guvernare: “Poate absența unor realizări notabile, poate perspectiva pierderii alegerilor de la finalul acestui an.”

 Pirtea a revenit duminică cu o altă postare, afirmând din start că înţelege ca partidele să se atace între ele în campanile electorale.

“Doar că nu înțeleg de ce se ajunge la forme de canibalism mediatic, care reduc conceptul de „om civilizat” ducând politica într-o zonă imundă.  Atacurile PSD din timpul Congresului la adresa PNL și doar a PNL sunt dovada imaturității politice și a unui nivel suburban ce seamănă cu atitudinea pe care o manifestă ultrașii pe stadion. Am un dubiu față de afirmația domnului Ciolacu cu privire la repatrierea compatrioților noștri – care știm bine în ce perioadă au migrat, de fapt. Domnul Ciolacu a menționat măsuri care țin de zona executivului și în niciun fel de atribuțiile președintelui României. De ce nu a luat aceste măsuri cât timp a fost premier? Am un răspuns: Pentru ca să vândă din nou fum românilor a căror sac cu dezamăgiri este din păcate mereu spart”, a arătat Pirtea.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

2 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

5 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

6 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

6 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

6 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

7 ore ago