Marilen Pirtea despre Congresul PSD: “Românii nu pot fi păcăliți, kitschul este orbitor, zornăie și nu are valoare”

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea

Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea a reacţionat la festivalul de înjurături pe care PSD le-a adresat liberalilor la congresul de sâmbătă. Şi a făcut-o cu două postări pe Facebook, una sâmbătă, iar alta duminică. El a afirmat, printe altele, că de fiecare dată când PSD a vut lansări fastuoase şi gălăgioase, a pierdut alegerile prezidenţiale.

Sâmbătă, Marilen Pirtea a afirmat că PSD recidivează. neînvăţând nimic din trecut.

“PSD ne arată iar adevărata sa față: a grandomaniei, a opulenței, a kitsch-ului strălucitor. Așa au fost toate lansările candidaților PSD la președinția României – fastuoase, gălăgioase, orbitoare… și știm de 20 de ani care au fost finalurile. Românii nu pot fi păcăliți, kitschul este orbitor, zornăie și nu are valoare. Asta au văzut românii astăzi la congresul PSD. Nu am avut parte de o viziune, de un program care să includă teme economice, sociale, educaționale, de sănătate, de politică externă, de administrație etc. Am asistat în schimb la atacuri „cu manie proletară” la adresa PNL, care, pentru stabilitate și din grijă și responsabilitate față de români, trecând peste diferențele enorme ce separă cele două partide, i-a luat alături la guvernare. Se spune că pentru a vedea cu adevărat caracterul cuiva, poți să-l încerci oferindu-i o funcție de conducere sau introducându-l „în teren”, la un joc de echipă. PSD a căzut un test pe cât de simplu, pe atât de important – cel al caracterului și al decenței”, a transmis Pirtea

El a spus că nu știe ce motive i-au determinat pe cei de la PSD să-si atace partenerii de guvernare: “Poate absența unor realizări notabile, poate perspectiva pierderii alegerilor de la finalul acestui an.”

 Pirtea a revenit duminică cu o altă postare, afirmând din start că înţelege ca partidele să se atace între ele în campanile electorale.

“Doar că nu înțeleg de ce se ajunge la forme de canibalism mediatic, care reduc conceptul de „om civilizat” ducând politica într-o zonă imundă.  Atacurile PSD din timpul Congresului la adresa PNL și doar a PNL sunt dovada imaturității politice și a unui nivel suburban ce seamănă cu atitudinea pe care o manifestă ultrașii pe stadion. Am un dubiu față de afirmația domnului Ciolacu cu privire la repatrierea compatrioților noștri – care știm bine în ce perioadă au migrat, de fapt. Domnul Ciolacu a menționat măsuri care țin de zona executivului și în niciun fel de atribuțiile președintelui României. De ce nu a luat aceste măsuri cât timp a fost premier? Am un răspuns: Pentru ca să vândă din nou fum românilor a căror sac cu dezamăgiri este din păcate mereu spart”, a arătat Pirtea.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (august 25th, 2024 at 13:08 )

Bravo, Marlen! Românii nu pot fi păcăliți – dar pot fi cumpărați. Cum faci tu pe la UVT, de te tot realeg universitarii educaționali – spre al 5-lea mandat?! Bravo, ești lieder de necontestat. De admirat perseverența, după ce ai luat țeapă de la nemernici, acum 10 ani, dragul de tine… : https://debanat.ro/2014/04/bojin-si-grindeanu-cred-ca-barsasteanu-e-mai-tare-ca-pirtea_68497.html

Dan a spus: (august 25th, 2024 at 16:13 )

Marilen, rectorul si intelectualul ce umbla cu limba dupa fundul „intelectualilor” Ciuca si Bode. Nu stiu cum de se poate uita in oglinda fara sa vomite

Alexandru a spus: (august 25th, 2024 at 16:48 )

Consider mai mult decât bizar acest atac PSD. În mod normal atacurile trebuiau îndreptate spre USR, nu îl vor susține pe Ciolacu în turul 2 în caz că ajunge iar la guvernare nici gând nu vor dori cei de USR să fie cu PSD. Sunt mai multe motive pentru care aceste atacuri sunt greșite. In primul rand nu-ți denigrezi și înjosești partenerii de guvernare, aveau o anumită plăcere în a vorbi în modul respectiv. Poate să se rupă colaborarea, nu îți dorești o instabilitate politică înainte de alegeri. Nu are rost să-i atace pe cei de la PNL, nu au un bazin electoral comun. Ce o să le spună când se vor întâlni în cadrul ședințelor de guvern? Nu vă supărați că suntem în campanie, adică mințim și prostim electoratul cu orice și oricând doar să obținem mai multe voturi. După ce Ciolacu și-a trimis „dulăii” (Simonis, Grindeanu) să muște din ei, le-a spus „Ce faceți bă, Brătienilor, putem spune orice, chiar dacă plecați tot la noi vă întoarceți”.

Dan a spus: (august 26th, 2024 at 01:03 )

La orice ora preferbstilul oragmatic al luibsimonis decat gargara lipsitabde rezultate a lui marilen. Marilene, cate investitii ai atras pt Timis ? ZERO mai baiatule, ca toti liderii PNL pe care i-a avut Timisul de 35 de ani. Zero rezultate pt Timis, sibdoar blablauri lipsite de rezultate. Simonis va da lectii la orice ora.

liviu a spus: (august 26th, 2024 at 08:37 )

Filozoful GRINDEANU ne spune ca MARILEN nu este o albina banateana .
Este un viespe bihorean ratacit in Timisoara. Daca Blaga nu il lua de langa boi ,azi era ajutor de bucatar la cantina internatului scolii din Vascau.Interesant este ca desi viespii nu produc nimic, totusi ajung milionari.

Nelu a spus: (august 26th, 2024 at 08:53 )

ABsenta unor realizari notabile. Ai zis-o, coane, adica voi, USL-ul, n-ati facut nimic notabil. Ar fi amuzant daca n-ar fi trist… sa folosesti propria voastra incompetenta si hotie ca argument..pro! Ireal! Si cica tu esti ala destept din PNL

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii

Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
LEGO®, cel mai mare producător de jucării din lume, deschide vineri, 6 noiembrie 2026, un Magazin Certificat în Iulius Town. Noua locație le va oferi copiilor, adulților și colecționarilor o experiență modernă, în care joaca, inspirația și descoperirea se întâlnesc. Cu ocazia inaugurării, timișorenii vor beneficia și de oferte speciale. Magazinul Certificat LEGO®, va reuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.