Nicu şi Marcel în războiul caprinelor. Mlaştina noastră de toate zilele

Coaliţia struţo-cămilă PSD-PNL a fost constituită de preşedintele Klaus Iohannis în numele stabilităţii. Cel puţin aşa s-a tot spus: stabilitate în sus, stabilitate în jos. Ulterior uzul de folosinţă a acestei coaliţii a fost şi acela de stopare a extremismului. Şi ce nu faci când extremismul cică îţi bate la uşă!? Forţăm limitele democraţiei, iar în acest sens aceeaşi coaliţie a comasat alegerile europarlamentare cu cele locale. Ba, pe acelaşi motiv PNL ar fi dorit să facă toate alegerile într-o singură zi, dar n-a fost de acord PSD, dovedind ceva mai multe reflexe civice decât liberalii.

În fapt, comasarea şi listele comune pentru europarlamentare au însemnat un colac de salvare întins de PSD şi Marcel Ciolacu lui Nicolae Ciucă. Dar nu de dragul lui Ciucă şi al PNL, cum eronat ar putea crede unii, ci în interes propriu. Liderii PSD ştiu şi ştiau că nu pot găsi în PNL un individ mai obedient decât Ciucă, un militar obişnuit toată viaţa să execute şi să transmită ordine. Ori când nu ai niciodată dileme în privinţa unui ordin, când toată viaţa ţi-ai odihnit neuronii, evident că aceştia se atrofiază. Rămâi un „ostaş în slujba” oricui îţi ordonă.

Însă relaţiile între foştii prieteni Nicu şi Marcel s-au schimbat în momentul în care primului i s-a năzărit prin obiectul ală de-l poartă între cele două urechi că ar putea fi viitorul preşedinte al României. Şi asta după ce Iohannis şi unii lideri PNL l-au împins în faţă ca să candideze. Ai trebui făcută aici o remarcă. Unii lideri PNL l-au împins pe scări considerînd că doar făcându-l de ruşine la alegeri, se mai poate reconstrui ceva în partid. Cumva pe modelul ţăranului care-şi duce vaca costelivă la târg, doar ca s-o facă de ruşine. Forţarea candidaturii lui Ciucă însă nu i-a convenit lui Marcel Ciolacu, de aici începutul războiului dintre cei doi.

Un război pe „idei” evident. Aţi văzut vreo dezbatere privind măsurile de consolidare fiscală ce ar trebui luate, de reducere a deficitului bugetar? Evident că nu. Dar despre reformele care trebuie făcute pentru atragerea fondurilor prin PNRR? În timp ce România se împrumută cu viteza luminii, la dobânzi mai mare decât Ungaria şi Bulgaria, Europa are miliarde să ne dea. Dar noi nu-i luăm, fiindcă nu facem minimul de reforme solicitate. Cu astea nu-şi bat capul Nicu şi Marcel, PNL şi PSD. Dar faptul că avem cea mai mare inflaţie din Europa le dă bătăi de cap? Am glumit. Reformă administrativă? Bullshit! Reformă în atât de umflatul aparat de sinecuri? Pensii speciale? Ha-ha. Punem nişte taxe noi şi se rezolvă problema. Numai că atunci când tot dai cu biciul în singurul cal care trage (antreprenorul român), acesta are toate şansele să moară.

Dar cum cele de mai sus nu-i preocupă pe cei doi, care a fost miza vrajbei lor? Nimic mai mult decât volumul invizibil al lui Nicolae Ciucă („Un ostaş în slujba ţării”), căruia PNL i-a făcut un teasing de două milioane de euro bani publici şi l-a pus pe toate drumurile ţării. Şi de la miştouri  de autobază schimbate între Nicu şi Marcel s-a ajuns chiar şi la jigniri, ba chiar la unele incriminări. Cum a fost aceea făcută de Ciolacu, potrivit căreia Ciucă ar fi acuns sub preş gunoiul azilelor groazei. Scandal în care a fost implicată însă şi Gabriela Firea, important lider PSD.

Sugur, că atunci când e vorba de cărţi, din peisajul acestui bizar război nu putea lipsi acest colos al culturii române, pe numele lui de scenă Rareş Bogdan. Luând apărarea lui Ciucă, acesta a afirmat că de la “Capra cu trei iezi”, cei mai mulţi români n-au mai citit nimic. Deci scriitura lui Ciucă a fost o necesitate istorică, pentru ca românii să treacă de la povestea lui Creangă direct la Ciucă. Cu alte cuvinte, cartea Generalului va aduce un fel de propăşire culturală a românilor. Puţină dreptate are şi Rareş Bogdan aici. Dacă ar fi citit românii puţin mai mult, Nicu şi Marcel n-ar fi condus niciodată România, unul încă vindea covrigi la Buzău, altul se juca cu soldăţei de plumb în aşteptarea pensiilor speciale. (De fapt nici acestea nu existau dacă românii citeau ceva mai mult.) Şi în mod cert nu aveam reprezentant în Parlamentul European un papiţoi sinistru, corifeu absolut al pupatului de dosuri.

Iar în momentul în care Nicu şi Marcel au fâcut din România o mare mlaştină să nu se mire nimeni de Şoşoacă şi Simion.