Primăria Timişoara

Primăria Timișoara a mutat lupta pentru patrimoniului orașului la Liceul Agricol

Echipele Colterm au trecut la demolarea mai multor amenajări și construcții ilegale, ridicate fără autorizație, de o societate comercială, care ar fi folosit terenurile de sport de la Liceul Agricol, care a ajuns înapoi la municipalitate, după ce fusese transferat la Ministerul Educației.

Acum, Primăria continuă demersurile pentru reintroducerea fostului Liceu Agricol în circuitul educațional, după preluarea clădirii de pe Calea Aradului de la Ministerul Educației.

Imobilul, care a ajuns la minister pentru a fi transformat în sediu pentru Inspectoratul Școlar în 2015, s-a degradat constant pentru că nu s-a investit deloc și nici nu au fost executate lucrări de întreținere. Mai mult, și aici a fost necesară lupta pentru redobândirea patrimoniului orașului, ocupat de cei care au profitat de acesta. Primăria s-a judecat cu o firmă care, spun reprezentanții municipalității, folosea fără niciun drept un teren de sport de la liceul respectiv.

În paralel, pentru reamenajarea spațiului, municipalitatea, prin echipele Colterm, a început demolarea unor construcții ridicate fără autorizație pe domeniu public. Acestea au fost ridicate de către CMA PIO TIM SRL, care a și folosit fără titlu terenul de sport din incinta unității de învățământ. Primăria Timișoara a obținut în instanță evacuarea, iar acum sunt desființate construcțiile ilegale”, spun cei de la primărie.

La liceu sunt necesare investiții majore, de la tâmplărie, la înlocuirea instalațiilor și reamenajarea completă a încăperilor, iar Primăria are în derulare evaluarea structurii de rezistență și a lucrărilor necesare.

La solicitarea Primăriei Timișoara, clădirea fostului Liceu Agricol a revenit municipalității în baza unei hotărâri de Guvern. Acesta se află pe Calea Aradului nr. 56, vizavi de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. Întrucât Timișoara continuă să se dezvolte în zona de nord, clădirea ar putea fi transformată în școală pentru clasele 0-12. Totodată, administrația locală, care are în derulare sau în plan proiecte majore de reabilitarea completă a unor școli, analizează posibilitatea de a transforma clădirea în hub educațional, unde să fie ținute orele elevilor a căror școală este în modernizare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

O oră ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

2 ore ago

De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal

Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de…

3 ore ago

Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”

Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă…

4 ore ago

La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók

În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…

4 ore ago

Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity

Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…

5 ore ago