Timp liber

Se redeschid cinematografele Timiş şi Victoria. Vineri, un regal al cinematografiei: Citizen Kane

Așteptarea a luat sfârșit, iar în această săptămână cinematografele Victoria şi Timiș își vor redeschide porțile. Printre filmele propuse se află şi o capodoperă a cinematografiei, pelicula Citizen Kane a lui Orson Welles.  

 Programul la Cinema Victoria

Joi, se sărbătoreşte Republica Moldova, la două zile distanță de ziua națională, cu o proiecție specială CARBON – comedia lui Ion Borș care a cucerit publicul din întreaga lume cu umorul său negru și cu limbajul savuros! Tot joi, va rula pelicula OMUL FĂRĂ LINIA VIEȚII, o coproducție România-Moldova, despre românul care a inventat primul robot modern pentru antrenamentele de tenis de masă, atrăgându-și oprobriul regimului comunist.

Vineri, sunteţi aşteptaţi cu două premiere. PĂMÂNTUL DE CARE APARȚINEM documentează povestea Elenei, o femeie de 30 de ani născută în București în anii ‘90 și adoptată de mică de un cuplu italian, care încearcă să-și descopere originile și fratele recent regăsit. RANA ÎNDOIELII, filmul lui Selman Nacar, selectat la Festivalul de la Veneția, prezintă dilema unei avocate prinse între dorința de a respecta legea și ideea unei dreptăți dincolo de lege.

Sâmbătă, vor rula primele două filme din TRILOGIA BEFORE a lui Richard Linklater. Celine (Julie Delpy), o studentă franțuzoaică, îl întâlnește pe tânărul american Jesse (Ethan Hawke) în trenul Budapesta-Viena și se îndrăgostesc pe loc, în BEFORE SUNRISE. Cei doi se reîntâlnesc 9 ani mai târziu la Paris și petrec o seară împreună, în BEFORE SUNSET. Continuarea poveștii va fi duminică, în BEFORE MIDNIGHT, când, după încă 9 ani, aceștia formează în sfârșit un cuplu.

Duminică după-amiază, ultimul weekend aduce FALEZE DE NISIP. Filmul lui Dan Pița din 1983, proiectat la Cinemateca Itinerantă, prezintă un conflict între generații, pornind de la un incident banal, pe plajă.

Micii spectatori au și ei parte de noutăți în această săptămână. Sâmbătă, special pentru ei va rula SIROCCO ȘI REGATUL VÂNTURILOR, iar duminică, vor afla povestea lui Becket, un motan extrem de răsfățat, care-și trăiește ultima din cele 10 VIEȚI NOROCOASE.

Programul la Cinema Timiș

Vineri, va rula CITIZEN KANE, capodopera lui Orson Welles din 1941, considerat de mulți ca fiind cel mai bun film realizat vreodată. Scenariul, distins cu Oscar, urmărește investigația unui reporter însărcinat să descifreze ultimele cuvinte ale magnatului media Charles Foster Kane (interpretat chiar de Orson Welles). Treptat, descoperă portretul fascinant al unui om complex, care s-a ridicat din obscuritate la înălțimi uluitoare.

Sâmbătă, transmisie directă din Maastricht de la noul concert al lui ANDRÉ RIEU – POWER OF LOVE, proiectat pe marele ecran de la Timiș și simultan în toată lumea. De la partituri de filme emblematice la valsuri superbe și de la balade emoționante la hituri neașteptate, totul este conceput să te încânte.

Duminică după-amiază, CLIPEȘTE DE DOUĂ ORI, pentru că se întâmplă fenomene ciudate în thriller-ul cu care cunoscuta actriță Zoë Kravitz își face debutul ca regizoare. Seara, continuă cu la fel de mult suspans în NOAPTEA MASACRULUI, în care o femeie devine, în mod inexplicabil, ținta unui lunetist sociopat care are o vendetă secretă.

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

2 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

2 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

3 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

4 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

7 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

7 ore ago