Invatamant

UVT se adaptează cerințelor actuale. Se înființează noi facultăți, altele se reorganizează

Universitatea de Vest Timișoara se adaptează cerințelor mediului economic și social actual, iar în acest sens au fost aplicate o serie de modificări în activitatea instituției. O serie de departamente au fost reorganizate, fiind înființate altele noi. De asemenea, va avea loc înființarea de facultăți noi sau reorganizarea altora.

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) a derulat pe parcursul ultimelor luni un proces de consultare publică prin care a fost analizată oportunitatea adoptării unor decizii de reorganizare a departamentelor academice și de înființare a unor noi facultăți, proces necesar in contextul evoluției dinamice a mecanismelor de funcționare ale structurilor organizatorice din învățământul superior. În urma concluziilor rezultate din consultările organizate la nivelul facultăților, Consiliul de Administrație al UVT a adoptat o serie de măsuri care corespund dezideratelor de dezvoltare ale domeniilor de studii și de cercetare din UVT, iar Senatul UVT a validat aceste măsuri, în care sunt prevăzute atât unele modificări la nivelul departamentelor academice (prin înființarea de noi departamente), cât și înființarea de facultăți noi sau reorganizarea altora, cu denumiri actualizate, conform noilor lor structuri departamentale.

Hotărârea Senatului UVT prevede că noua structură de  departamente intră în funcțiune începând cu anul universitar 2024-2025, iar facultățile nou înființate sau cu denumiri modificate vor intra în funcțiune începând cu anul universitar 2025-2026.

Astfel, începând cu anul universitar 2024-2025 vor fi operate mai multe modificări la nivelul departamentelor. 

La nivelul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie, Departamentul de Biologie – Chimie se reorganizează în două departamente, și anume: Departamentul de Biologie și Departamentul de Chimie.

La nivelul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, cele șase departamente existente (Contabilitate și Audit, Economie și Modelare Economică, Finanțe, Management și Antreprenoriat, Marketing și Relații Economice Internaționale, Sisteme Informaționale pentru Afaceri) se reorganizează în patru departamente, și anume: Departamentul de Finanțe, Sisteme Informaționale și Modelare pentru Afaceri; Departamentul de Marketing, Afaceri Internaționale și Economie; Departamentul de Contabilitate și Audit și respectiv Departamentul de Management și Antreprenoriat.

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie se redenumește Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, iar cele două departamente existente (Departamentul de Limbi și Literaturi Moderne, respectiv Departamentul de Studii Românești), se reorganizează în trei departamente, și anume: Departamentul de Limbi și Literaturi Moderne, Departamentul de Istorie, Teologie și Filosofie și respectiv Departamentul de Studii Românești și Clasice.

La nivelul Facultății de Muzică și Teatru, Departamentul de Muzică – Actorie se reorganizează în două departamente, și anume: Departamentul de Muzică și Departamentul de Teatru și Artele Spectacolului.

Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării se redenumește Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării, iar cele două departamente existente (Departamentul de Științe Politice, respectiv Departamentul de Filosofie și Științe ale Comunicării) se reorganizează și se redenumesc, astfel: Departamentul de Științe ale Guvernării și Departamentul de Științe ale Comunicării.

Începând cu anul universitar 2025-2026, în Universitatea de Vest din Timișoara vor funcționa noi facultăți, astfel: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, constituită din Departamentul de Sociologie și Departamentul de Asistență Socială; Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, constituită din Departamentul de Psihologie, Departamentul de Științe ale Educației și Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic; Facultatea de Informatică,  constituită din Departamentul de Informatică Fundamentală și Departamentul de Informatică Aplicată; Facultatea de Fizică și Matematică, constituită din două departamente, Departamentul de Fizică și Departamentul de Matematică.

Am supus dezbaterii publice în comunitatea UVT, desfășurată în fiecare facultate și la nivel decizional în cadrul Consiliului de Administrație și Senatului UVT, atât oportunitățile de dezvoltare instituțională, cât și noile tendințe și direcții de cercetare care se întrevăd la orizontul următorilor ani. Toate schimbările operate acum în structurile UVT (departamente academice si facultăți) se aliniază optim tendințelor din Spațiul European al Educației și Cercetării, mai ales în universitățile europene care ne sunt partenere. Prin aceste transformări, urmărim să sincronizam și să asigurăm convergență și complementaritate între departamentele academice din UVT, raportat la noile cerințe din mediile profesionale în care se inserează si se integrează absolvenții noștri, dar și cu tendințele alianței universitare europene în care suntem membri, accentuând gradul de identitate al membrilor departamentelor și facultăților cu domeniile pe care le reprezintă. Din noul an universitar, UVT își va primi studenții cu noi departamente și facultăți, mai adaptate transformărilor rapide din economie și societate.”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Adi Bărar are acum statuie în Parcul Alpinet. Aceasta deschide Aleea Muzicienilor

După trei ani de așteptare, în Parcul Alpinet din Timișoara a fost dezvelită statuia cunoscutului…

4 ore ago

Pensionarii pot beneficia de sprijin pentru obținerea adeverințelor necesare recalculării pensiilor

Cele mai mari probleme pe care pensionarii le au atunci când doresc recalcularea pensiilor, prin…

7 ore ago

Județul Timiș ajută la înlăturarea efectelor inundațiilor din Galați

Prin eforturile celor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, Arhiepiscopiei Timișoara și…

7 ore ago

Nou proiect internațional la UPT! De această dată vorbim germană

După cursurile de limbă japoneză, urmează cele de germană. În perioada 17-20 septembrie 2024, Universitatea…

10 ore ago

Spaniolii de la FCC Construcction vor face calea ferată spre Aeroportul Internațional Timișoara

În urma licitației organizate, spaniolii de la FCC Construcction au fost desemnați câștigători ai contractului…

12 ore ago

Copii rătăciți în drum spre casă, când au plecat de la școală! Apelul Poliției Locale

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației, aflați în patrulare în zona I.C. Brătianu, au…

14 ore ago