Primăria Timişoara

Casa de Cultură Timișoara anunță că se amână… Ruga Timișoarei

Plouă în weekend, deci amânăm aproape o lună… Ruga Timișoarei, este anunțul ciudat transmis de cei care organizează sărbătoarea Hramului Catedralei! Desigur, la pachet se amână și Ziua Minorităților, evenimentul ”lipit” de una dintre cele mai importante sărbători ale orașului, cea mai importantă sărbători a unei localități din Banat.

”Având în vedere că prognoza meteo se anunță nefavorabilă pentru weekendul viitor, reprogramăm Ziua Minorităților și Ruga Timișoarei pe 5-6 octombrie”, este anunțul simplu, fără alte explicații, trimis de Casa de Cultură Timișoara către presă.

Nu ne dăm seama dacă amânarea Rugii presupune și amânarea celebrărilor religioase, nu se precizează ceva în acest sens, dar e greu de crezut că așa ceva e posibil. Posibil e că cei care au emis un asemenea anunț nu au habar că Ruga unei localități e, în primul rând, un eveniment religios. Dacă aceștia nu cunosc, ”Ruga este Serbarea patronului unei biserici sau mănăstiri”, conform DEX. 

Sâmbătă, 15 septembrie, este programată, de la 9:30, Catedrala Mitropolitană, Sfânta Liturghie Arhierească. În 15 septembrie e hramul Catedralei Mitropolitane, ziua Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Iosif cel Nou de la Partoș (n. circa 1568, Raguza Dalmația – d. 1656, Mănăstirea Partoș) este un sfânt român din calendarul creștin-ortodox, sărbătorit pe data de 15 septembrie. El a fost mitropolit al Banatului. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș pe data de 7 octombrie 1956 când moaștele sale au fost aduse din mănăstirea Partoș și așezarea în catedrala mitropolitană din Timișoara. El este considerat acum protectorul Timișoarei. 

Programul religios al Hramului Catedralei se întinde pe trei zile, începe sâmbătă, când de la ora 20.30 are loc și procesiunea cu Sfintele Moaște, manifestările continuând cu mai multe servicii religioase, duminică și luni.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

57 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

o zi ago