Alte sporturi

Comunitatea padelului timişorean, în sărbătoare! Sâmbătă seara se premiază cei mai buni jucători ai Campionatului Judeţean

Padelul a format o comunitate deosebită în Timişoara. Medici, antreprenori, studenţi, oameni de afaceri, ingineri, români, străini, etc, au devenit parteneri şi competitori într-o competiţie extrem de interactivă, Campionatul Judeţean de padel.

După şase luni de competiţie şi odată cu venirea toamnei, se vor număra campionii. Sâmbătă, la Padel Center nu vorbim doar despre o simplă ceremonie de premiere ci despre o adunare a oamenilor din diferite domenii de activitate, care vorbesc aceeaşi limbă şi au aceeaşi pasiune, padelul.

Şi va fi spectacol, şi va fi voie bună. Iar de asta se vor ocupa organizatorii, dar şi invitata specială Dorina Vasilashko, aceasta urmând a întreţie atmosfera cu muzică de cea mai bună calitate. Şi vor fi şi alte surprize, de care se vor bucura cei care vor merge la eveniment.

Reamintim, în acest an s-a disputat prima ediţie a Campionatului Judeţean de padel. Structurat pe trei nivele de performanţă, peste 60 de echipe şi-au dat concursul ca toată lumea să facă mişcare şi să se simtă bine pe superbele terenuri, acoperite şi în aer liber de la Padel Center.

„Vrem să marcăm festiv finalul acestei prime ediţii a Campionatului Judeţean. Ne-am gândit să facem din această premiere o sărbătoare şi să mulţumim astfel celor care au ales să socializeze şi să se simtă bine prin padel. Simţim că am format o frumoasă comunitate şi vrem să trecem la nivelul următor. Aşadar, vom organiza din această toamnă o a doua ediţie, cu şi mai multe premii, şi mai multe surprize şi suntem încântaţi să spunem că Timişoara rămâne capitala padelului românesc, aici urmând să aibă loc şi a doua ediţie a Cupei României, unde vor participa cei mai buni sportivi din ţară, după ce în decembrie 2023, la Padel Center s-a organizat şi prima ediţie”, ne-au transmis organizatorii.

Dar iată şi cum arată primele poziţii din clasament şi cei care vor primi medaliile campionatului judeţean pe „ritmurile” muzici şi ale unui foc de artificii ca în filme.

Liga 1 – profesioniştii

1. Silviu şi Klaus
2. Lucian şi Ignacio
3. Mădălin şi Vali

Liga 2 – profesionişti şi amatori

1. Alex şi Ciprian
2. Adrian şi Dinu
3. Daniel şi Mădălin

Liga 3 – amatori şi începători

1. Adriana şi Radu
2. Ştefan şi Mădălin
3. Rareş şi Flavius

PS: În România se joacă padel de aproape un deceniu, iar la Baza Constructim (Padel Center) primele terenuri s-au făcut cu mai bine de şapte ani în urmă. La nivel naţional există deja Circuitul Profesionist, care şi-a disputat deja două ediţii, dar şi Cupa României, la care participă premianţii din Circuit. Campionatul Judeţean organizat în Timiş este primul de acest gen din ţară, Padel Center având menirea de a ridica întotdeauna ştacheta în acest domeniu.

 

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

12 minute ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

O oră ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

2 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

2 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

3 ore ago