Politica

Cristian Bușoi se justifică public de ce vrea să devină parlamentar de Timiș

Contestat chiar în cadrul filialei, Timișoara, în fruntea căreia a fost plasat chiar de conducerea națională a PNL, Cristian Bușoi consideră necesar să se justifice public asupra dorinței de a deveni parlamentar liberal, aceasta chiar în Timiș. A făcut-o printr-un comunicat trimis “din partea președintelui interimar al PNL Timișoara, Cristian Bușoi”.

Are „mare experiență în Parlamentul European” ne spune Bușoi.

În cadrul procedurilor interne ale Partidului Național Liberal, am anunțat intenția de a candida pentru Camera Deputaților din Parlamentului României. Am căpătat o bogată experiență în Parlamentul European, unde am condus una dintre cele mai puternice comisii, Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie, în cadrul căreia am adoptat o multitudine de inițiative legislative necesare pentru Uniune. Am servit România la Bruxelles timp de 16 ani și am dobândit o experiență mai ales în domeniul politicilor de Sănătate, dar și politicilor Industriale, în Energie, Digitalizare, Fonduri Europene, experiență pe care acum doresc să o pun în slujba românilor, din Parlamentul național”, scrie Bușoi. .

El își dorește să reprezinte Timișul și timișenii în Parlament pentru a contribui la elaborarea politicilor publice și proiectele de dezvoltare locale. Vrea să maximizeze rezultatele filialei și cele ale candidatului partidului la prezidențiale.

Îmi doresc să reprezint județul Timiș și timișenii în Parlament, să contribui la elaborarea politicilor publice necesare României și să susțin proiectele de dezvoltare de interes local pe raza județului. Consider că este vital ca în viitor Timișul să aibă o reprezentare cât mai largă și mai solidă la nivel central, astfel încât să beneficieze de un sprijin consistent de la nivel guvernamental. Ca președinte al organizației PNL Timișoara îmi propun să maximizez scorul filialei la alegerile parlamentare din acest an și să obținem un scor foarte bun pentru candidatul PNL la președinția României”, justifică public Bușoi dorința să.

Nu încheie anunțul sau fără să își arate și susținerea pentru șeful partidului.

Îmi doresc ca la finalul acestor bătălii electorale, Nicolae Ciucă să fie președintele românilor iar PNL, în continuare cel mai mare partid de dreapta din România. Nu va fi o bătălie ușoară, dar PNL a dovedit de-a lungul timpului că este partidul responsabil, capabil să se mobilizeze și să își prezinte programele și soluțiile pentru a câștiga încrederea oamenilor. Și acum vom face totul pentru a demonstra că singurul partid de dreapta capabil să implementeze și să apere valorile dreptei este PNL”, încheie Ctsitian Bușoi comunicatul său de presă.

Deocamdată nu a mai fost transmis de partid niciun alt asemenea comunicat din partea altui candidat la o funcție de parlamentar. Pe listă se află chiar și președintele ales al filialei Timișoara, Cosmin Tabără, pe care l-a înlocuit în urma deciziei conducerii naționale a partidului, dar și doi primari apreciați din filiala Timiș.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

9 minute ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

O oră ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

2 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

2 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

2 ore ago