În ultimele două săptămâni, polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare de peste 122.000 de lei pentru abandonarea şi incendierea deșeurilor pe domeniul public. Cea mai are sancţiune a fost de 45.000 de lei, aceasta fiind dată în două cazuri. Pentru un vas de toaletă abandonat pe stradă, o persoană a fost amendată cu 1.000 de lei.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat, în ultima perioadă, verificările privind respectarea legislației referitoare la abandonarea de deșeuri pe domeniul public. Astfel, în ultimele două săptămâni au fost aplicate un număr de 38 de sancțiuni în valoare totală de 122.500 lei, atât pentru abandonarea de resturi, cât și pentru incendierea acestora pe domeniul public.
Spre exemplu, un bărbat care a abandonat pe Str. Înfrățirii ambalaje din carton a fost sancționat cu 1.000 de lei, urmând ca aceeași măsură să fie aplicată și în ceea ce privește cea de-a doua persoană care a fost identificată aruncând aici un vas de toaletă. O sancțiune mai mare a fost aplicată unui alt bărbat care, împreună cu o rudă, a abandonat pe un teren viran de pe Str. Adam Mickiewicz, o cantitate impresionantă de resturi provenite de curățarea curții imobilului în care locuiește, de pe Str. Rarău din Timișoara. Cel în cauză a fost sancționat cu 45.000 de lei.
Aceeași amendă de 45.000 de lei a fost aplicată și în cazul unui alt bărbat care a incendiat, în apropiere de Podul Săcălazului din Timișoara, deșeuri precum folii plastic, polistiren, ambalaje de la electrocasnice mari. De menționat că sancțiunile aplicate de polițiștii locali sunt direct proporționale cu cantitatea de deșeuri depozitată.
Poliția Locală atrage atenția că acțiunile pentru depistarea celor care nu respectă legislația pe această linie continuă, inclusiv prin efectuarea de pânde operative pentru a-I surprinde în flagrant pe cei care și-au făcut un obicei din a abandona deșeuri pe domeniul public.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…