Politica

Disputa Grindeanu – Drulă, un nou episod. Social-democratul îl acuză pe USR-ist că nu a făcut nimic pentru județ

Parteneri de dispute de ani de zile, Sorin Grindeanu și Cătălin Drulă, continuă să se gratuleze reciproc cu ”analize”. Acum, social-democratul l-a făcut pe adversarul său ”parașutat” în Timiș, un deputat care nu ar ști după două mandate unde e Margina sau Coșava.

În urmă cu câteva zile, Drulă spunea la depunerea candidaturii sale cât de mulți bani a adus în județ, referindu-se mai ales la contractul de reabilitare a căii ferate, unul de peste un miliard de euro. Sorin Grindeanu a răspuns, vorbind despre investițiile aduse în Timiș de Ministerul Transporturilor.

”Nu sunt eu cel mai în măsură să spun despre ce am făcut, eu las oamenii să să vadă. Cred că se văd toate investiţiile, cel puţin ale Ministerului Transporturilor, dar nu doar, care s-au făcut în ultimii ani şi faptul că s-a mers şi s-a apăsat pe pedală astfel încât Timişul să primească ceea ce merită, adică aceste investiţii. Acum, dacă cineva vine şi cere votul timişorenilor pentru a treia oară, pentru că să nu uităm, domnul Drulă ar vrea să fie pentru a treia oară deputat de Timiş. Dacă îi spunem unde să vină, la Marginea sau la Coșava, s-ar putea să nu știe unde e acest loc, după 8 ani. După 8 ani de deputat de Timiș are dorința să ia încă 4 ani”, a declarat Grindeanu.

El l-a numit pe Drulă ”parașutat în Timiș”, menționând că nu a văzut la el niciun fel de preocupări pentru susținerea județului, în cele două mandate pe care le-a avut, dar nici când era ministrul al Transporturilor.

”Nu am nimic cu domnii aceştia paraşutaţi în Timiş. E treaba partidelor care îi propun, dar până la urmă ar trebui să apere interesele judeţelor care îi propulsează în Parlament. Nu am văzut la niciunul dintre ei în aceşti ani, cum e şi domnul Drulă, repet, domnul Drulă e parlamentar de Timiş din 2016, cum nu cred că o să văd nici în viitor preocupări deosebite pentru aceşti domni paraşutaţi în judeţul nostru, pentru bunăstarea judeţului, chiar şi când a ocupat funcţii importante în statul român, cum ar fi aceea de ministru al Transporturilor”, a mai menționat Sorin Grindeanu.

Referitor la ”parașutarea” de candidați în Timiș, social-democratul a spus că cine dorește poate verifica listele acestui partid și cele ale partidelor concurente.

”Eu vă rog să verificați listele Partidului Social Democrat. Nu știu, de prin 2004, de 20 de ani dacă am avut măcar un parlamentar care să nu fie din Timiș în 20 de ani și vă rog să vă uitați comparativ la ceilalți. Asta arată respect pentru timișeni, pe care noi considerăm că îl arătăm propulsând sau dorim să propulsăm în Parlament doar bănățeni timișeni”, a încheiat social-democratul,

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a…

8 minute ago

Rata șomajului rămâne la un nivel scăzut, constant, în județul Timiș

Luna ianuarie a adus în Timiș un nivel al șomajului la fel de scăzut ca…

2 ore ago

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care…

3 ore ago

Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la…

4 ore ago

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută…

5 ore ago

Ce bine e să te naști pe 5 februarie: Hagi, Ronaldo, Neymar, Tevez, etc

Ce au în comun Gheorghe Hagi, Neymar, Cristiano Ronaldo sau Carlos Tevez? Pe lângă talentul…

6 ore ago