Social

Traficant de droguri, prins și închis de oamenii legii

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 29 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc.

În dimineața de 9 octombrie, au fost puse în executare 2 mandate de percheziție domiciliară la un bărbat cercetat pentru trafic de droguri de risc.

În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada iulie – octombrie 2024, persoana în cauză ar fi inițiat și dezvoltat în scopul comercializării, o cultură de canabis outdoor, pe o suprafaţă de teren agricol de aproximativ 100 de metri pătrați, înconjurată de vegetaţie deasă, situată în apropierea oraşului Deta, județul Timiş.

În urma perchezițiilor, a fost descoperită și ridicată cultura de canabis, formată din plante aflate în diverse stadii de dezvoltare, însumând aproximativ 15 kilograme, aproximativ 200 de grame de muguri de canabis, mai multe plicuri ce conțineau semințe de canabis, un grinder, un cântar electronic, aproximativ 800 de pliculeţe goale destinate ambalării drogurilor, peste 94.000 de lei și peste 4.200 de euro.

La data de 9 octombrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar, în cursul aceleiași zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

5 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

5 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

9 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

9 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

11 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

11 ore ago