Sănătate

Zeci de firme, grupate în trei asocieri, vor contractul de peste 200 de milioane de euro pentru ridicarea Institutului Oncologic Timișoara

Licitația pentru construirea viitorului Institut Oncologic Timișoara a atras interesul a trei ofertanți. Este vorba despre grupări de firme, în total fiind aproape 60 de societăți unite în cadrul acestora.

Suma oferită pentru acest contract, 216 de milioane de euro, a atras interesul sporit din partea participanților. Sunt trei oferte depuse, de tot atâtea asocieri de firme, conduse de Construcții Erbașu, Bog Art și Synergy Construct. Finanțarea va fi asigurată prin Planul National de Redresare și Reziliență, iar contractul se derulează prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.

Noul institut se va ridica în locul unde se află în prezent scheletul a ceea ce trebuia să fie noul Spital Municipal Timișoara, în Calea Torontalului.

În prezent, ofertele sunt în analiză la CNI. Câștigătorul licitației ar trebui să finalizeze investiția până în luna decembrie a anului 2026.

Viitorul Institut Regional de Oncologie va fi dotat cu 250 de paturi, dar și un ambulatoriu de specialitate integrat, cu 26 de cabinete medicale pentru fiecare subspecialitate, inclusiv săli de tratament. Se vor mai amenaja șase săli de operație, dar și cabinete de radioterapie, laborator de medicină nucleară, dar și un centru de transplant medular și celule stem.

Iată componența celor trei asocieri de firme concurente, printre acestea chiar și societăți din străinătate:

Construcții Erbașu – Almed Investments – Terra Gaz Construct – Cubicon Invest – Popp & Asociații – Concelex – Professional Tech Construct Design – Schindler România – Coneco România – Eco Drill – Inova Integration – Vici Evolution – Hospital Technical Solutions – Hellmed – Concelex Engineering

Bog’Art – Medical Tehnologies Infinity – Tehnoplus Medical Service – Medist Imaging & POC – Tehnoplus Medical – Sof Medica – Santimpex – Medical Technology & Service – Sante International – General Electric Medical Systems România – AC RAD Medical Consult & Service – Medizin Technologies – Varinak Europe – Omega Medical Service – Igna Instal – Conrad Consinstal – Drumuri Bihor – K-Box Construction Design – Studio Altieri SpA – D&D Eurocom – Specialist Smart Group – Schindler Romania – Ecran CEI – Invest Servicii Comerciale – Coneco Romania – Dacorum Grup – DZ Medicale – Supermedical – Siemens Healthcare – Infotop

Synergy Construct – Radel & Hahn – NKY Architects & Engineers – Addict Engineering – Popescu & Co – Medimax Medical – DZ Medicale = Zoork – Schindler România – Diversinst – YDA Synergy – Comporsa -YDA Inșaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Şirketi – Dacorum Grup.

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

6 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

6 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

7 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

10 ore ago