Social

ADR Vest a semnat două noi contracte de finanțare. Trei milioane de lei vor susține sistemul universitar din Timișoara și Reșița

Cu ajutorul fondurilor europene, peste 3.000 de studenți din Timișoara și Reșița vor beneficia de condiții educaționale mai în urma unor investiții ce vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene. 13 laboratoare și două spații deschise vor fi modernizate, trei masterate noi vor fi introduse în programă, iar peste 1.000 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile vor avea acces la infrastructură adaptată nevoilor lor.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat două noi contracte de finanțare pentru învățământul universitar din regiune.

La Timișoara, peste 2.000 de studenți ai Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” vor beneficia de condiții de învățare comparabile cu cele ale universităților de profil din Vestul Europei, după ce șapte laboratoare vor fi dotate cu echipamente moderne și software de ultimă generație.

În urma investiției, Universitatea de Științele Vieții va introduce trei noi programe de master la Facultatea de Agricultură, Facultatea de Inginerie Alimentară si la Facultatea de Management si Turism Rural, și va oferi 12 burse sociale pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile.

De asemenea, proiectul include măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități și alte cerințe educaționale speciale conform conceptului de design universal. Noile facilități vor oferi acces la infrastructura universitară într-un mod egal pentru toți studenții, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale.

Peste 2,5 milioane de euro vor fi investiți în proiectul „Modernizarea infrastructurii educaționale a USVT – P1”. Din această sumă, peste 2,3 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile.

Și la Reșița, Centrul Universitar al Universității Babes Bolyai va oferi condiții de învățare și practică la nivel european, datorită fondurilor europene. Aici vor fi dotate

și echipate șase laboratoare și două spații comune. Peste 1.000 de studenți care studiază aici vor beneficia de echipamente și tehnologie de ultimă generație, în laboratoarele: Inginerie Inversă, Rezistenta materialelor, Măsurări, MyLabAcc, SmartLab și MyLabAdm; dar și în spațiile EduUBB și Aula Magna.

717.000 de euro vor fi investiți proiect, dintre care 703.000 de euro sunt fonduri nerambursabile.

„Investițiile în educație sunt un pilon central pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii noastre și pentru pregătirea viitoarelor generații de profesioniști. Modernizarea celor două instituții de învățământ contribuie direct la atingerea acestui obiectiv, pentru că oferă studenților și cadrelor didactice instrumentele necesare pentru un învățământ la standarde europene. Proiectele pe care le susținem astăzi prin Programul Regional Vest demonstrează angajamentul nostru de a transforma educația într-un catalizator pentru creștere economică și incluziune socială în Regiunea Vest.”, a declarat Sorin Maxim, Director General al ADR Vest.

Ambele proiecte urmează să fie implementate în următorii doi ani.

Săptămâna trecută, ADR Vest a semnat un alt contract de finanțare pentru un proiect în valoare de 1,4 milioane de euro, prin care vor fi modernizate 24 de laboratoare ale Universității din Petroșani.

Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia,…

15 ore ago

Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe

De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere.…

18 ore ago

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii…

19 ore ago

Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium

Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an…

20 de ore ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro

Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă,…

20 de ore ago

Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet

Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o…

20 de ore ago