Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind identificate modalitățile prin care ar putea fi finanțată legal o echipă de fotbal, de catre autorități, la Timișoara.
Soluțiile au fost găsite după discuții purtate cu Răzvan Burleanu.
“Întâlnirea de săptămâna trecută cu rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan, si cu reprezentanții Druckeria a fost punctul de plecare pentru a găsi modalitatea legală de a finanța Poli. Azi, în același format, am avut o nouă întâlnire, de această dată și cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și echipa sa de specialiști și am identificat soluțiile legale pentru a putea să investim bani în clubul simbol al Banatului. În perioada următoare vom începe demersurile pentru a finanța echipa și pentru a o readuce pe prima scenă a fotbalului românesc”, a anunțat Alfred Simonis.
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…