Administratie

Facilitățile fiscale oferite datornicilor la bugetul local timișorean, prelungite până pe 19 decembrie

Consilierii locali timișoreni au aprobat, marți, propunerea lansată de Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT), de prelungire a perioadei în care contribuabilii pot solicita anularea dobânzilor și penalităților de întârziere acumulate până la 31 august 2024. Proiectul adoptat menține condiția achitării obligațiilor fiscal principale pentru a beneficia de amnistie, noua dată limită fiind 19 decembrie.

Conform Ordonanței de Urgență 107/2024, termenul inițial pentru depunerea cererilor era 25 noiembrie 2024. Anularea dobânzilor și penalităților aferente impozitelor restante se efectuează doar în baza unei cereri, care poate fi trimisă online la office@dfmt.ro sau depusă fizic la sediul DFMT, pe strada A. Demetriade nr. 1. În cazul cererilor online, este obligatorie notificarea prealabilă a DFMT. Dacă această notificare lipsește, contribuabilul va achita integral toate obligațiile care figurează în evidența fiscală, iar sumele care pot fi anulate vor fi restituite după înregistrarea cererii.

Măsura anulării datoriilor cu condiția achitării obligațiilor fiscale principale vine în sprijinul contribuabililor aflați în dificultate financiară și facilitează încasările la bugetul local.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: cl timisoara

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

14 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

17 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

18 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

19 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

19 ore ago