Unul dintre cele mai interesante proiecte care au ajutat la promovarea Timișoarei a ajuns la final. Asociația CDPP – Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională a desfășurat proiectul „Treasure of Timișoara”. Evenimentele principale au presupus 8 de activități de treasure hunt în cartierele Elisabetin, Iosefin și Fabric și 2 evenimente de tip history box. Proiectul s-a desfășurat în perioada august-octombrie 2024.
Inițiativa a inclus două tipuri de activități principale: treasure hunt – o metodă de educație non-formală prin care participanții au explorat orașul pas cu pas, și history box – o instalație interactivă prin care patrimoniul cultural a fost descoperit prin deschiderea unor sertare și uși care ascundeau informații noi.
Proiectul a reușit să aducă în prim-plan istoria și cultura locală printr-o serie de activități captivante și interactive. În total, au fost organizate 8 vânători de comori (treasure hunts) care au atras aproximativ 200 de participanți, fiecare implicându-se activ în descoperirea patrimoniului cultural al orașului. Pasionați de istorie și aventură, aceștia au parcurs împreună peste 1000 de kilometri pe traseele stabilite, explorând zonele Iosefin, Fabric și Elisabetin, precum și malurile Begăi, în căutarea indiciilor ascunse. În fiecare cartier, participanții s-au confruntat cu jocuri de logică, puzzle-uri complexe și ghicitori ingenioase care le-au provocat mintea și le-au aprofundat înțelegerea istoriei locale.
De asemenea, proiectul a inclus două evenimente history box, o instalație interactivă ce a oferit celor 60 de participanți o experiență unică de învățare. Aceștia au explorat patrimoniul cultural al Timișoarei deschizând sertare și uși, rezolvând ghicitori și descoperind detalii fascinante despre trecutul orașului. Astfel, proiectul s-a remarcat printr-o abordare inedită și accesibilă de promovare a istoriei locale, contribuind semnificativ la dezvoltarea cunoștințelor despre oraș.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
„Proiectul a început în luna august cu o campanie de colectare de informații, desfășurată cu scopul de a crea cele cinci trasee centrale ale inițiativei, în jurul cărora s-au desfășurat cele opt activități de tip treasure hunt și cele două evenimente history box. Aceste activități au reunit elemente de descoperire a patrimoniului cultural cu aventura și explorarea orașului, oferind participanților o experiență interactivă și educativă prin integrarea de jocuri logice și activități creative.
Prin această inițiativă, am oferit timișorenilor și vizitatorilor ocazia unică de a descoperi Timișoara într-un mod inovativ, de a petrece timp de calitate alături de prieteni, familie sau colegi, în cadrul unor experiențe captivante. Traseele i-au purtat pe participanți printr-o aventură interactivă, plină de prezentări inedite și indicii provocatoare.”, a declarat Roxana-Elena Szogi, președinte Asociația CDPP.
Chiar a doua zi după învestirea lui Alfred Simonis în funcţia de preşedinte al Consiliului…
Timp de patru zile, vaporașele nu vor mai circula pe Bega. Măsura a fost luată…
Noul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că nu a reușit încă…
Succes garantat! Ca urmare a interesului publicului pentru evenimentul teatral care îl are ca protagonist…
Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.11.2024, unde se vor executa reparaţii…