Au fost stabilite zilele în care noul președinte al Consiliului Județean Timiș și primarul Timișoarei vor depune jurământul în urma alegerilor locale din vară.
La cinci luni de la câștigarea funcțiilor, în urma voturilor primite, Alfred Simonis și Dominic Fritz își vor putea prelua mandatele. Odată îndeplinite cerințele legale și aprobarea documentelor de către justiție, vor putea avea loc ceremoniile oficiale.
Alfred Simonis va deveni președinte al Consiliului Județean Timiș în funcție începând de luni, când la ora 13 este programată ceremonia de învestire.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, va depune jurământul în fața consilierilor locali pe data de 12 noiembrie. El se află la cel de al doilea mandat, spre deosebire de colegul său de la CJT, care a lăsat un post de deputat pentru cea de președinte al administrației județene.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…