Străzile Azaleelor, Ștefan Luchian și Iuliu Podlipny, printre ultimele străzi de pământ sau piatră din Ciarda Roșie, au acum covor asfaltic, a anunțat Primăria Timișoara. Astfel, trei kilometri de străzi asfaltate se adaugă la rețeaua de drumuri din cartierul Ciarda Roșie.
Străzile amintite au fost prioritare în programul de investiții al municipalității, iar ca parte a programului de bugetare participativă 2024, timișorenii au votat pentru amenajarea unui mic parc pe strada Ștefan Luchian. Proiectul va fi implementat de municipalitate și va deveni un spațiu verde pentru relaxare și recreere în zonă.
Primăria Municipiului Timișoara a implementat mai multe măsuri pentru îmbunătățirea calității vieții în cartierul Ciarda Roșie. Acțiunile includ amenajarea a 3 kilometri de trotuare și accese pe strada Cocea, înființarea liniei 24 de autobuz, reparații de străzi și locuri de parcare, renovarea curții și terenului de sport de la Școala Gimnazială 20, plantarea a peste 300 de arbori pe aliniamente stradale și în parcuri, acțiuni multiple de salubrizare, instalarea coșurilor ecologice și soluționarea problemelor de iluminat public.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…